Rămâi conectat

Politică Administrație

ADR Centru organizează, joi, la Alba Iulia, primul seminar de informare pentru solicitanții de fonduri nerambursabile destinate dezvoltării microîntreprinderilor

Alexandra Mates

Publicat

în

sediul ADR Centru Alba IuliaÎncepând cu data de 27 iulie 2016, ora 12.00, microîntreprinderile din Regiunea Centru cu peste un an de activitate și cu profit din exploatare înregistrat în anul 2015, pot depune cereri de finanțare pentru dezvoltare. Apelul de proiecte pe această prioritate este de tip competitiv și va fi deschis depunerii timp de 6 luni, respectiv până în 27.01.2017, ora 12.00.

Această perioada de depunere a proiectelor poate fi redusă în cazul în care bugetul apelului este consumat mai devreme. Bugetul disponibil la nivelul Regiunii Centru, pentru finanțare în cadrul acestui apel este de 32,36 milioane euro.

ADR Centru anunță că pot depune cereri de finanțare microîntreprinderile din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita Mureș și Sibiu, ce desfășoară activități conform Listei codurilor CAEN eligibile din Anexa 2 a Ghidului specific 2.1 A din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. În cadrul acestui apel, un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare, iar un proiect trebuie să aibă valoarea minimă eligibilă de 25.000 euro și nu poate solicita mai mult de 200.000 de euro finanțare nerambursabilă. Conform Ghidului specific, finanțarea solicitată trebuie să reprezinte maximum 90% din valoarea eligibilă a proiectului, iar cel ce solicită fonduri trebuie să asigure o cofinanțare de minim 10% din valoarea eligibilă a proiectului. Cererile de finanțare pentru fonduri nerambursabile pot să solicite resurse pentru investiții în lucrări, echipamente, brevete, instrumente de comercializare on-line, dar și altele.

Este unul dintre domeniile de finanțare nerambursabilă a cărui lansare a fost de mult așteptată de către mediul de afaceri, respectiv de către microîntreprinderile din Regiunea Centru. Dacă ne raportăm la evoluția fondurilor alocate pentru microîntreprinderi prin POR 2007-2013, acest domeniu va fi cel mai dinamic și solicitat, unde și implementarea și absorbția vor avea rezultate foarte bune. Pentru o mai bună informare și înțelegere a condițiilor prevăzute în ghidul acestei priorități, dar și a sistemului on-line de depunere MySMIS, venim în sprijinul mediului antreprenorial și vom derula seminarii de informare la nivelul fiecărui județ din Regiunea Centru”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

adrADR Centru, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, a informat potenţialii beneficiari, prin pagina de web www.regio-adrcentru.ro, prin email și prin două ediții de newsletter, de lansarea acestui apel de proiecte indicativ 2.1.A/2016, destinat microîntreprinderilor, din cadrul Priorității de Investiții 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” a POR 2014-2020. În continuare, ADR Centru va organiza 5 seminarii de informare, în vederea aducerii la cunoștința publicului interesat a condițiilor specifice de eligibilitate și a aspectelor privind depunerea proiectelor, dar și identitatea vizuală obligatorie, conform calendarului:

Judeţ/ Localitate / Data   / Locații – ora de începere 11:00
Alba   –   Alba Iulia    – 9 iunie 2016    – Hotel Parc – Sala Conferințe
Brașov  –  Brașov   – 22 iunie 2016  –  Sediul Camerei de Comerț și Industrie
Covasna/Harghita  –   Băile Tușnad   –  16 iunie 2016 – Hotel Ciucaș– Sala Conferințe
Mureș  –  Târgu Mureș  –  15 iunie 2016  –   Sediul Camerei de Comerț și Industrie
Sibiu – Sibiu – 23 iunie 2016  – Sediul Camerei de Comerț și Industrie

Cererile de finanțare de pe această prioritate de investiții se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS, http://www.fonduri-ue.ro/mysmis. Ca element de noutate, comparativ cu fondurile alocate în anii trecuți, a fost introdusă obligația solicitantului de a demonstra că are capacitatea financiară de a implementa proiectul. Mai multe informații, lista Codurilor CAEN, modelul cererii de finanțare se găsesc pe pagina aferentă programului la nivelul Regiunii Centru, Prioritatea de Investiții  2.1 sau pe www.inforegio.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP Comuna Ciuruleasa a lansat licitația pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul, de peste 2 milioane de lei, cuprinde 16 containere pentru colectarea deșeurilor provenite de la gospodării sau instituții. Construcția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea