Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Admitere Poliţie 2024: Ce candidați pot fi admişi fără să se prezinte la examen. CALENDAR

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Admitere Poliţie 2024: Ce candidați pot fi admişi fără să se prezinte la examen. CALENDAR

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” organizează în 2024 concurs de admitere pentru studii universitare de licență, iar unii candidați pot fi admiși fără susținerea examenelor.

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a publicat oficial regulamentul de admitere la studii universitare de licenţă pentru anul 2024.

Tinerii care îşi doresc o carieră în Poliţie, pot afla din acest material care sunt actele necesare pentru Admitere Poliţie 2024, ce taxă se achită, dar şi calendarul de admitere.

Totodată, pentru Admitere Poliţie 2024, candidaţii trebuie să fie siguri că îndeplinesc toate criterile pentru a se înscrie la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Citește și: Admitere licee militare 2024: 816 locuri disponibile pentru candidați. CALENDAR și condiții de înscriere

Cine se poate înscrie la Academia de Poliție în 2024

Se pot înscrie absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă, cât şi absolvenții studiilor efectuate în străinătate și recunoscute de către direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației.

La Admitere Poliţie 2024 pot candida atât agenții de poliție/maiștri militari/subofițerii, cât și ofițeri de poliție/ofițeri, personal MAI, inclusiv absolvenți ai studiilor universitare în domeniul ordine și siguranță publică, care dețin autorizații de acces la informații clasificate.

Admitere Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” 2024. Facultăţi şi programe de studiu

Facultatea de Poliţie din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” formează ofiţeri de poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, dar şi alte structuri specializate din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Concursul de admitere la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” în 2024 se organizează pe facultăţi după cum urmează:

Facultatea de Poliție

specializarea „Ordine și siguranță publică” cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile) – învățământ cu frecvență și învățământ cu frecvență redusă;
specialitatea „Poliție”;
specialitatea „Poliție de Frontieră”;
specialitatea „Jandarmi”;
specializarea „Drept” cu durata de 4 ani (240 de credite transferabile) – învățământ cu frecvență și învățământ la distanță

Facultatea de Pompieri

specializarea „Instalații pentru construcții-pompieri” cu durata de 4 ani (240 de credite transferabile) – învățământ cu frecvență

Concurs Admitere Academia de Poliţie în 2024

Admiterea la studii universitare de licență, în facultățile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, se face numai prin concurs.

Acesta este organizat și se desfășoară pe facultăți, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare și cu Regulamentul privind oraganizarea și desfășurarea concursului de admitere, aprobat de Senatul Universitar.

Etape concurs Admitere Academia de Poliţie 2024

Etapele concursului de admitere Concursul de admitere se desfăşoară în următoarele etape:

Etapa I Admitere Poliţie 2024 – Susținerea probei eliminatorii de evaluare a performanței fizice;
Etapa a II-a Admitere Poliţie 2024 – Proba de evaluare a cunoştinţelor;
Etapa a III-a Admitere Poliţie 2024– Examinarea medicală.

Proba de evaluare a cunoştinţelor la Facultatea de Poliţie constă în aplicarea unui test grilă la disciplinele: Istorie, Limba română şi Limba străină.

Pentru Admitere Poliţie 2024, proba la limba străină va fi susţinută la disciplina la care a optat candidatul prin cererea de participare la concursul de admitere, depusă la unitatea de recrutare.

La Admitere Poliţie 2024, testul grilă se elaborează sub forma unui chestionar cu întrebări din cadrul celor trei discipline ale probei de concurs.

Întrebările din chestionar pentru Admitere Poliţie 2024 se întocmesc, se evaluează şi se notează separat, pe discipline, iar timpul alocat desfăşurării probei este de 4 ore.

Unii candidați pot fi admiși fără susținerea probelor scrise de la Admitere Poliţie 2024

Unii candidaţii pot fi admişi fără examen la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar înscrierea lor se face pe locurile finanţate de la bugetul de stat.

Aceştia trebuie să promoveze proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice și examinarea medicală.

Totodată, trebuie să îndeplinească și celelalte condiţii legale şi criteria specifice pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale M.A.I.

-candidaţii care, în perioada studiilor liceale au obţinut distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare naționale și/sau internaționale recunoscute de Ministerul Educaţiei la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoștințelor pentru facultățile la care se înscriu;
-copiii polițiștilor/ personalului militar rănit sau decedat într-un accident de muncă ori decedat ca urmare a participării la acțiuni militare, misiuni și operații;
-copiii militarilor invalizi și ai civililor invalizi care, potrivit legii, au participat la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului Statului Român.

Acte necesare pentru înscriere Admitere Poliţie 2024

-cerere de înscriere
-diploma de bacalaureat şi foaia matricolă a studiilor liceale (copii certificate/ legalizate)

Pentru candidați care au absolvit liceul în afara României, anterior 2024:

-atestatul de recunoaştere a studiilor eliberat de către direcţia de specialitate din cadrul M.Ed. (copie certificată / legalizată)
-diploma de bacalaureat sau echivalentă cu aceasta, în traducere legalizată
-foaia matricolă din perioada studiilor liceale, în traducere legalizată.

Ce trebuie să conţină dosarul de recrutare de la Admitere Poliţie 2024

-copie carte de identitate (pentru ce care și-au schimbat numele)
-adeverință medicală și consimțământ informat
-copie certificat naștere
-copie certificat căsătorie (pentru ce care și-au schimbat numele)
-cazierul judiciar al candidatului/extrasul de pe cazierul judiciar, solicitat de către
-compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimțământului expres al candidatului
-fotografie color 9/12 cm
-declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare
-documentele doveditoare obținerii distincțiilor (olimpici)

Calendar Admitere Poliţie 2024 Academia „Alexandru Ioan Cuza”

22-29 iulie 2024: achitarea taxei de înscriere (candidații declarați apt psihologic);
17-18 august 2024: afișarea listei candidaților înscriși și sălilor pentru proba sportivă;
20-29 august: proba de evaluare a performanței fizice și afișarea rezultatelor;
31 august și 1 septembrie 2024: proba scrisă;
2 septembrie 2024: afișare rezultate provizorii proba scrisă;
2-3 septembrie: depunere contestații – on-line la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”;
4 septembrie 2024: soluționarea contestațiilor;
5-27 septembrie 2024: examinarea medicală;
27 septembrie 2024: rezultate definitive;
29 septembrie: înmatriculare candidați ”admis”.
În vederea participării la concursul de Admitere Poliţie 2024, toţi candidaţii sunt obligaţi să achite o taxă de înscriere la concurs, în valoare de 450 lei.

Plata taxei pentru Admitere Poliţie 2024 se face exclusiv online, prin virament bancar sau transfer online, în perioada 22-29 iulie 2024.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se schimbă legea pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin

Unirea Ziarul

Publicat

în

Se schimbă legea pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat implementarea unei noi legi pentru a reglementa situația românilor care nu locuiesc la adresa menționată în buletin. Această lege aduce schimbări semnificative în procesul de obținere a vizei de flotant. Conform declarațiilor sale, cererile pentru obținerea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea