Rămâi conectat

Actualitate

Admitere la facultate 2014. Aproape 900 de absolvenți s-au înscris la programele de licență și masterat ale UAB, în primele 8 zile

Publicat

în

UAB01În primele 8 zile, aproape 900 de absolvenți s-au înscris la programele de licență și masterat ale Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, ne-a informat astăzi, purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ superior.

Înscrierile continuă până joi, 24 iulie conform calendarului publicat pe site-ul uab.ro, iar în paralel se realizează pregătirile necesare pentru începerea anului universitar. Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va înființa laboratoare pentru practica profesională, care începe după terminarea primului an de facultate, sau masterat.

Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia are în prezent patru Facultăți: Istorie și Filologie, Științe, Teologie Ortodoxă și Drept și Științe Sociale, fiecare cu multiple specializări la programe de licență și masterat, la zi sau la distanță la buget sau la taxă. Acestea, alte informații, cât și taxele de studii sunt afișate pe site-ul oficial al instituției de învățământ, uab.ro.

Electrica Furnizare Discount

Condiţiile şi procedura înscrierii la concursul de admitere la facultate:

Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor completa o cerere de înscriere (formular tipizat) în care vor înscrie, sub semnătură proprie, toate datele solicitate în formularul respectiv pe baza actelor de studii. Orice eroare sau omisiune în completarea cererii de înscriere, intenţionată sau neintenţionată, intră în răspunderea candidatului, acesta suportând consecinţele ce rezultă din erorile sau omisiunile comise.

La cererea de înmatriculare, candidaţii vor anexa un dosar care va cuprinde următoarele documente:

diploma de bacalaureat sau echivalentă acesteia, în original;
cartea de identitate în copie xerox;
certificatul de naştere în copie legalizată;
adeverinţă medicală tip, eliberată de Cabinetul şcolar sau medicul de familie;
pentru candidaţii la specializarea Educaţie fizică şi sportivă este necesar ca pe adeverinţa medicală să fie menţionat dacă este apt pentru efort fizic.
pentru specializările teologice sunt necesare şi următoarele documente: Binecuvântarea scrisă a ierarhului, Certificatul de botez şi Recomandarea preotului paroh;
foaia matricolă corespunzătoare anilor de studiu efectuaţi, pentru candidaţii studenţi ai altor instituţii de învăţământ de stat sau particulare, care se înscriu pentru continuarea studiilor în Universitate;
2 fotografii tip buletin de identitate.
dosar tip plic.

Absolvenţii de liceu din promoţia 2013/2014 pot prezenta, în locul diplomei de bacalaureat (dacă aceasta nu a fost eliberată), adeverinţa-tip că au absolvit liceul şi au promovat examenul de bacalaureat.

În cazul în care formularul tipizat al diplomei de bacalaureat sau al adeverinţei-tip menţionată mai sus nu cuprinde rubrici cu notele obţinute de candidaţi la probele examenului de bacalaureat, candidaţii vor aduce o dovadă oficială scrisă din partea instituţiei (liceului) la care au susţinut bacalaureatul, cu menţionarea notelor şi a mediei generale de bacalaureat.

Candidaţii, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, care au obţinut distincţii la olimpiade şi concursuri şcolare şi doresc să fie admişi fără concurs, potrivit prevederilor prezentei Metodologii, vor anexa la cererea de înscriere diploma de premiu, în original sau copie legalizată. Pentru înmatriculare, ei vor trebui să aducă originalul diplomelor pe baza cărora au fost admişi.

Taxa de înscriere: 150 lei

Admiterea se poate desfăşura în două sesiuni, în perioada iulie–septembrie 2014. Întregul proces de admitere se finalizează până cel târziu la începutul anului universitar.

Pot participa la concursul de admitere în Universitate cetăţeni ai României, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta.

Un candidat poate participa concomitent la admiterea la mai multe specializări din facultăţi diferite din cadrul Universităţii, cu condiţia depunerii unui dosar de înscriere la fiecare facultate. Un candidat declarat admis poate beneficia de loc finanţat prin granturi de studii pentru o singură specializare, pe durata legală a studiilor. O altă specializare poate fi urmată doar în regim cu taxă.
Candidatul admis pe locurile finanţate prin granturi de studii la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia trebuie să completeze dosarul cu actele de studii în original, în condiţiile prevăzute de prezenta Metodologie. Neprezentarea diplomei de bacalaureat, în original, din vina exclusivă a candidatului admis, în termenul stabilit prin prezenta metodologie, duce la pierderea locului finanţat prin granturi de studii.

Dreptul de a participa la admiterea în Universitate se dobândeşte prin cererea de înscriere, verificată pe baza actelor de studii şi plata taxelor de înscriere stabilite prin prezenta Metodologie. Persoanele care au parcurs procedura de înscriere dobândesc calitatea de candidaţila admitere. Calitatea de admis, respectiv de student, se dobândeşte pe baza procedurilor de selecţie şi de departajare specificate în prezenta Metodologie, în limita numărului de locuri disponibile pentru fiecare specializare şi formă de învăţământ.

Absolvenţii cu sau fără diplomă de licenţă/absolvire ai învăţământului superior de stat sau particular, pot concura pentru a fi admişi la a doua specializare (diferită de prima), în cadrul domeniilor de licenţă oferite de Universitate.

În cazul în care, după prima sesiune rămân locuri neocupate, se organizează a doua sesiune a concursului de admitere, în luna septembrie 2014. Prevederile prezentei Metodologii se aplică şi în a doua sesiune a concursului de admitere.

Mai multe despre înscrierea la facultate pe uab.ro.

Condiţiile şi procedura înscrierii la concursul de admitere la masterat:

Admiterea se face, în limita numărului de locuri, în ordinea descrescătoare a mediilor generale de admitere. Candidaţii care optează pentru locurile finanţate prin granturi de studii (indiferent dacă au optat şi pentru locurile cu taxă) sunt admişi la masterat pe baza următoarelor criterii:

a) media de la examenul de licenţă – 50%;
b) interviu sau/şi lucrare scrisă – 50%.

Interviul este o probă orală constând într-o discuţie cu candidaţii pe baza unei tematici din domeniul de specializare.
Lucrarea scrisă va consta dintr-un articol, eseu original, studiu sau referat  ştiinţific întocmit de candidat pe baza rezultatelor cercetărilor ştiinţifice proprii şi a bibliografiei recomandate. Lucrarea va avea 10-15 pagini şi va fi susţinută de candidat în faţa comisiei de concurs. Lucrarea urmăreşte să pună în evidenţă capacitatea candidaţilor de a aborda şi trata, aplicând metodologia specifică domeniului, o temă de cercetare.

Probele, tematicile şi bibliografia pentru fiecare program de masterat sunt elaborate de către departamente, aprobate de Consiliile facultăţilor şi afişate pe site-ul Universităţii.

Candidaţii care optează doar pentru locurile cu taxă sunt admişi pe baza mediei de la examenul de licenţă.

Ocuparea locurilor finanţate prin granturi de studii şi a locurilor în regim cu taxă este valabilă pentru anul I de studiu. În conformitate cu Legea nr. 224/11.07.2005, locurile finanţate prin granturi de studii se ocupă anual, în funcţie de punctele – credit acumulate de la începutul studiilor şi media generală la finele anului anterior.

Un candidat dobândeşte dreptul de înscriere la concursul de admitere după achitarea, la casieria Universităţii, a taxei de înscriere la concurs în cuantum de 150 RON. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor completa o cerere de înscriere (formular tipizat) în care vor înscrie, sub semnătură proprie, toate datele solicitate în formularul respectiv pe baza actelor de studii. Orice eroare sau omisiune în completarea cererii de înscriere, intenţionată sau neintenţionată, intră în răspunderea candidatului, acesta suportând consecinţele ce rezultă din erorile sau omisiunile comise.

La cererea de înmatriculare, candidaţii vor anexa un dosar care va cuprinde următoarele documente:       

  1. Diploma de licenţă în original.
  2. Copie legalizată după certificatul de naştere.
  3. Copie xerox după cartea de identitate.
  4. Copie legalizată după certificatul de căsătorie (numai în cazul schimbării numelui înscris pe actele de studii).
  5. Adeverinţă medicală.
  6. 2 fotografii tip buletin/carte de identitate.
  7. Candidaţii admişi pe locuri cu taxă vor achita şi prima tranşă (cel puţin) a taxei de studiu.
  8. Binecuvântarea ierarhului (în cazul specializărilor teologice).
  9. Dosar plic

Mai multe despre înscrierea la master pe uab.ro

Calendarul admiterii – sesiunea iulie 2014:

14 iulie – 24 iulie: înscrierea candidaţilor (cu excluderea zilei de duminică, 20 iulie);

25 iulie: susţinerea interviului sau/şi lucrarea scrisă;

26 iulie: ierarhizarea candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie;

28 iulie: comunicarea rezultatelor admiterii;

28 iulie – 1 august: înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri finanţate prin granturi de studii şi cu taxă;

4 – 8 august, 11 – 14 august şi 18 – 22 august: înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri cu taxă (realizată la nivel de secretariate ale facultăţilor).

Publicitate

Actualitate

Număr RECORD de concedii medicale în 2021: Ce sumă uriașă are statul român de plată

Publicat

în

Număr RECORD de concedii medicale în 2021: Ce sumă uriașă are statul român de plată

Concediile medicale acordate bolnavilor în 2021, multe dintre ele cauzate de pandemia de coronavirus, costă statul român un miliard de euro.

Creșterea este uriașă față de anul precedent, cu aproximativ 40 de procente. Astfel, bugetul alocat concediilor medicale de Casa Națională de Asigurări de Sănătate a crescut de la 3,6 miliarde de lei în 2020, la aproape 5 miliarde de lei în 2021. Această sumă ar fi fost mai mult decât suficientă pentru construirea unui spital sau pentru o autostradă peste munți.

România a pierdut în 2020, primul an al pandemiei de coronavirus, aproximativ 30 de milioane de lei lunar pentru concediile medicale acordate bolnavilor de COVID 19 sau celor aflați în carantină. Adică în jur de 44.000 de certificate eliberate, în medie, pe lună.

Electrica Furnizare Discount

Anul trecut, însă, suma pe care Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuie să o plătească acestora pentru concediile medicale s-a dublat, ajungând la aproximativ 60 de milioane de lei lunar. Datele obținute de Digi24 arată că numărul celor care și-au luat concediu medical a crescut vertiginos de la val la val.

Dacă la debutul pandemiei, în perioada martie-aprilie 2020 au fost acordate 48.552 de certificate de concediu medical, în valul 4 au fost eliberate aproximativ 188.000, adică o creștere de 287%.

În total, bugetul alocat concediilor medicale de Casa Națională de Asigurări de Sănătate a crescut de la aproape 3,4 miliarde de lei în 2019, primul an de dinainte de pandemie, la aproape 5 miliarde de lei în 2021, suma pe care statul trebuie să o plătească tuturor pacienților care au nevoie de zile libere, indiferent de boală.

Cele cinci miliarde de lei reprezintă cam 10% din bugetul total al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe un an întreg. Statul va continua să piardă sume importante și anul acesta, având în vedere că deja s-a ajuns la 16.000 de infectări pe zi. Dacă acest număr crește, există riscul ca unele firme să își oprească activitatea din lipsă de personal, ceea ce va genera costuri noi pentru economie.

Sursa: digi24.ro

Citește mai mult

Actualitate

SRI, în căutare de hackeri: Ce salariu are un ofiţer debutant la Cyberint și ce CONDIȚIE de bază trebuie să îndeplinească

Publicat

în

SRI, în căutare de hackeri: Ce salariu are un ofiţer debutant la Cyberint și ce CONDIȚIE de bază trebuie să îndeplinească

Anton Rog, șeful Centrului Național Cyberint și general de brigadă, a discutat, în cadrul unui podcast difuzat pe canalul SRI, faptul că Serviciul a angajat chiar și hackeri, încă de pe băncile facultății.

Citește și: Posturi în învățământ 2022. Angajări MASIVE în EDUCATIE, aprobate de Guvern

Citește și: ADMITERE la școli MAI 2022: La Poliție, pompieri și jandarmi, aproape 3000 de locuri suplimentare. PROBELE concursului

„Avem mai multe metode, da, avem un treasure hunt pe care îl avem ascuns prin nişte site-uri de-ale noastre, şi cei care îl găsesc şi trec de anumite etape, ajung la un număr de telefon, sună şi intrăm într-un dialog”, a explicat Rog, care a adăugat că „un ofiţer debutant la Cyberint câştigă între 5.000 şi 6.000 lei”.

Electrica Furnizare Discount

„Legea ne spune că avem voie să recrutăm hackeri. Pe unii, dacă reuşim să-i angajăm bine, dacă nu, lucrăm altfel cu ei, apropiat, pentru a proteja România. Îi considerăm „white hat”, adică hackeri buni. Cum i-am găsit? Media de vârstă la Centrul Cyberint e stricată de mine, care am 47 de ani, şi asta le-am dus-o pe la 31 de ani sau aşa ceva, că, dacă n-aş fi eu, ar fi media de vârstă mai mică aşa, deci, până în 30 de ani la ofiţerii de execuţie, cum îi numim noi, cei care nu sunt şefi. Şi cum îi recrutăm? Îi recrutăm de pe băncile facultăţilor, îi recrutăm din mediul de hacking.

Citește și: Admitere la Academia de Politie 2022: Probe, înscrieri, cele mai frecvente întrebari

Da, avem mai multe metode, da, avem un treasure hunt pe care îl avem ascuns prin nişte site-uri de-ale noastre, şi cei care îl găsesc şi trec de anumite etape, ajung la un număr de telefon, sună şi intrăm într-un dialog. Aviz hackerilor, da. O singură problemă este la noi. Pentru a fi ofiţer în SRI trebuie să îndeplineşti mai multe condiţii, una este să termini o facultate, şi atunci cei care sunt.. mulţi hackeri nu termină o facultate, dar care sunt foarte buni şi recunoaştem lucrul acesta.

Un ofiţer debutant la Cyberint câştigă între 5.000 şi 6.000 lei. Nu e rău ca un prim job. Eu angajez mai mult din toate zonele”, a explicat Anton Rog, în podcastul TOP (ne) SECRET difuzat pe canalul de YouTube al SRI realizat de către purtătorul de cuvânt al instituţiei Ovidiu Marincea.

El a explicat să ce este Centrul Naţional Cyberint şi cu ce se ocupă.

„Centrul Naţional Cyberint, aşa cum e cunoscut el în afara Serviciului, este unitatea centrală din Serviciul Român de Informaţii care se ocupă cu securitatea cibernetică a infrastructurilor cu valenţe critice.

Citește și: Admitere școli MAI 2022: La Poliție, Jandarmerie și Pompieri, locurile se DUBLEAZĂ, în acest an

Noi trebuie să securizăm acele infrastructuri a căror afectare produce o disturbare a vieţii sociale, a vieţii economice, a pieţelor financiare. Spre exemplu, sistemul bancar, da, de care n-am fost tot timpul aşa apropiaţi, însă acum au înţeles că e mai bine să fie protejaţi şi de noi pe lângă măsurile pe care şi le iau, Guvernul României, ministerele, agenţiile, infrastructuri care transportă utilităţi, şi aşa mai departe, infrastructurile relevante, care au valenţe critice”, a precizat Anton Rog.

Acesta a vorbit şi despre un caz în anul 2020, la începutul pandemiei, o grupare de criminalitate cibernetică ce dorea să cripteze spitalele suport COVID.

„A fost o speţă, chiar la începutul pandemiei, în 2020, în martie – aprilie, în care o grupare de criminalitate cibernetică voia să cripteze spitalele suport COVID ca să-şi mărească faima în cadrul grupului ei de hackeri. Nici măcar nu voiau bani! Nu s-a întâmplat, şi, împreună cu organele de aplicare a legii, în speţă cu DIICOT, oamenii sunt după gratii, ca să mă exprim aşa, plastic. Da, au vrut. Ce se întâmplă dacă criptezi datele dintr-un spital? Se amână operaţii, nu se mai fac tratamente, trebuie reluate analize. Nu s-a ajuns la pierderi de vieţi omeneşti, dar s-a creat un disconfort. S-ar fi putut crea un disconfort major în zona pacienţilor”, a completat şeful Centrului Naţional Cyberint.

Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS

Anton Rog a adus în discuţie şi alte aspecte mai amuzante ale profesiei sale şi anume diverse întrebări pe care le primeşte de la oameni, cum ar fi „În câte minute poţi să-mi spargi telefonul?” sau „Poţi să mă împrieteneşti cu nu ştiu care pe Facebook?”, ori „Îmi bagi şi mie 2000 de like-uri pe Facebook?”.

Sursa: ziare.com

Citește mai mult

Actualitate

Posturi în învățământ 2022. Angajări MASIVE în EDUCATIE, aprobate de Guvern

Publicat

în

Posturi în învățământ 2022. Angajări MASIVE în EDUCATIE, aprobate de Guvern

În cursul zilei de miercuri, 19 ianuarie, Executivul a aprobat suplimentarea posturilor din Educaţie cu 1.175, fiind vorba mai ales de locuri destinate învăţământului preuniversitar de stat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

CITEȘTE ȘI: Admitere școli MAI 2022: La Poliție, Jandarmerie și Pompieri, locurile se DUBLEAZĂ, în acest an

Potrivit acestuia, hotărârea de Guvern aprobată modifică şi completează HG 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei.

„În principal, aceste posturi suplimentare sunt destinate învăţământului preuniversitar de stat, inclusiv învăţământului special, Centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, Centrului municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, 1.100 de posturi alocate suplimentar pentru această direcţie”, a afirmat Cărbunaru.

Electrica Furnizare Discount

Citește și: Admitere la Academia de Politie 2022: Probe, înscrieri, cele mai frecvente întrebari

Potrivit acestuia, suplimentarea este impusă de faptul că, începând cu acest an şcolar, este necesară creşterea gradului de cuprindere a copiilor cu vârste între 3 – 5, 6 ani în învăţământul preşcolar şi a celor cu vârste de 6 – 18 ani în învăţământul obligatoriu.

„Şi este necesară îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă psihopedagogică şi consiliere educaţională pentru un număr cât mai mare de elevi şi preşcolari din învăţământul preuniversitar”, a completat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Sursa: economica.net

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare