Actualitate
Acţiuni dedicate Zilei Jandarmeriei
În perioada 2-6 aprilie, Jandarmeria Alba organizează mai multe acţiuni informativ-preventive. Potrivit informaţiilor primite din partea purtătorului de cuvânt al instituţiei, maiorul Cosmin Jurcoveţ, ieri, la ora 12.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia a avut loc o întâlnire a jandarmilor cu 213 elevi ai claselor a IX-a de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia. Astăzi, de „Ziua Jandarmeriei”, de la ora 12.00, în aceeaşi locaţie sunt programate alte două acţiuni informativ-preventive la care vor participa 183 de elevi ai claselor a IX-a de la Colegiul Economic „D. P. Marţian” Alba Iulia şi 60 de elevi din clasele a IX-a, de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia. Tot astăzi, la Casa de Cultură a Studenţilor din municipiul nostru este organizată expoziţia „Jandarmeria Alba – între tradiţie şi modernitate”, care prezintă istoria şi tradiţia jandarmeriei în judeţul Alba. (A.D.T.)

Actualitate
SURSE: Taxele locale ar putea rămâne la nivelul actual și în 2023. Coaliția de guvernare ar putea renunța la majorare
Taxele locale ar putea rămâne la nivelul actual și în 2023. Coaliția vrea să renunțe la ideea majorării, la o lună după ce aceasta abia trecuse de Senat.
Impozitele locale ar putea rămâne neschimbate anul viitor. Coaliția de guvernare ar putea renunța la majorarea acestor taxe, potrivit unor surse TVR INFO. Sunt așteptate și deciziile pentru majorarea pensiilor și pentru reglementarea pieței energiei. PSD și PNL văd însă diferit soluțiile. Miercuri ar urma să aflăm ce au hotărât liderii coaliției.
Se pare că liderii coaliției nu au reușit să se înțeleagă cu reprezentanții autorităților locale, cu primarii, pe chestiunea majorării acestor taxe și impozite.
Potrivit surselor TVR INFO, edilii ar fi dorit ca executivul și coaliția, în Parlament, să-și asume impunerea obligativității introducerii acestor majorări de taxe cu 50% la baza de impozitare pe imobile, dar la nivelul coaliției s-a decis să se renunțe la idee, la o lună după ce abia trecuse de Senat.
Drept urmare, la Camera Deputaților este posibil ca, după o nouă discuție în coaliție, să se treacă la respingerea acestei ordonanțe.
În ceea ce privește pensiile, în continuare sunt disensiuni.
Liberalii doresc o majorare de aproape 15%, în timp ce social-democrații merg pe ideea unei creșteri la 11-12%, iar de restul banilor care sunt direcționați în acest sens să se acorde acele ajutoare către anumite categorii de pensionari vulnerabili, iar aici vorbim despre o posibilitate a creșterii plafonului maximal.
Dacă până acum se acordau ajutoare financiare pentru pensionari care au venituri de până în 2.200 de lei, se ia în considerare majorarea acestui plafon până la 4 mii de lei.
Sursa: stiritvr.ro
Actualitate
Cazierul judiciar poate fi eliberat solicitantului şi în format electronic: Proiect adoptat de Senat
Cazierul judiciar poate fi eliberat solicitantului şi în format electronic: Proiect adoptat de Senat
Potrivit unui proiect de lege iniţiat de parlamentari ai mai multor partide, adoptat luni de Senat, certificatul de cazier judiciar poate fi eliberat solicitantului şi în format electronic.
Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, în sensul simplificării obţinerii certificatului de cazier judiciar, prin introducerea posibilităţii eliberării acestuia în format electronic, se precizează în raportul de admitere a proiectului.
Iniţiatorii îşi motivează demersul legislativ prin reducerea eforturilor de procurare a documentelor în vederea obţinerii unor servicii publice, respectiv a cazierului judiciar.
Potrivit unui amendament admis, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip, certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice. Noţiunea de semnătură electronică calificată are înţelesul dat de dispoziţiile Regulamentului (UE) nr.910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă.
În termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar, prevede o altă modificare a textului de act normativ.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.
Sursa: adevarul.ro
Actualitate
ASTĂZI: Transport agabaritic pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș. Ce traseu va avea
Un transport agabaritic tranzitează miercuri, 9 noiembrie 2022, județul Alba pe ruta autostrada A1, dinspre Sibiu spre Vama Nădlac.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în această seara, începând cu ora 19.00, se va desfășura un transport agabaritic pe traseul Sibiu – Autostrada A1 – Sebeș – Autostrada A1 – Holdea – DN 68A – Margina – Autostrada A1 – PTF Nădlac II.
Transportul este format dintr-un camion cu masa de 120,2 tone, urmând să fie însoțit pe traseul precizat de echipaje ale poliției rutiere.
-
Ştirea Taacum 14 ore
VIDEO ȘTIREA TA| Alba Iulia, ”raiul” șmecherilor pe 4 roți, după lăsarea serii. Demaraj în trombă și zgomote pe măsură, pe Bulevardul 1 Decembrie
-
Actualitateacum 21 de ore
Un polițist și-a pierdut încărcătorul cu 15 gloanțe de la arma de serviciu. Era în prima zi de muncă
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
9 noiembrie: Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa amendat de Poliția Locală pentru parcare neregulamentară. A contestat în instanță amenda și astăzi a pierdut procesul
-
Ştirea Taacum 15 ore
VIDEO ȘTIREA TA| Vandalism în pasajul subteran din Cetate: Mai mulți tineri se „distrează” distrugând panourile din tavan
-
Curier Județeanacum 4 ore
VIDEO| Neglijență pe o strada din Alba Iulia: O mașină blochează drumul după ce a ieșit din parcare și a lovit alt autoturism
-
Actualitateacum 22 de ore
OFICIAL| Polițiștii locali ar putea avea puteri similare cu ale poliției naționale în cazul contravențiilor rutiere: Impact major în cazul parcărilor ilegale
-
Sportacum 3 ore
Astăzi, la Zlatna, la ora 17.00, în nocturnă, CS Ocna Mureș – Universitatea Craiova, meci de gală pentru în Cupa României