Curier Județean
Acţiune cu efective suplimentare a IPJ Alba, la Cugir. Amenzi în valoare de 29.000 de lei şi de 643 de metri cubi de lemn confiscat
IPJ Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în Cugir. Au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 29.000 lei, au fost reţinute două persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, iar în urma unui control la depozitul unei societăţi comerciale, a fost confiscată, valoric, cantitatea de 643 metri cubi de material lemnos.
Marţi, 23 octombrie 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Serviciul de Ordine Publică, împreună cu Poliţia Oraşului Cugir, au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza oraşului Cugir, în scopul creşterii siguranţei publice, prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi prevenirii accidentelor rutiere.
La acţiune, alături de poliţişti de ordine publică, rutieră, investigare a criminalităţii economice şi investigaţii criminale, au participat jandarmi şi specialişti în domeniul silvic.
Cu ocazia acestei acţiuni au fost legitimate 107 persoane, controlate 34 de autovehicule, 14 societăţi comerciale şi două obiective asigurate cu pază.
Au fost constatate 42 de abateri de natură contravențională, sancţionate cu amenzi în valoare de 29.700 de lei şi a fost luată măsura reţinerii faţă de două persoane bănuite de furt şi fapte comise cu violenţă.
Dintre contravenţiile constatate, 34 au fost la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, două la Legea 61/1991 privind liniştea publică, iar restul la alte acte normative.

Curier Județean
Construire rețea de iluminat public în zona străzii Ana Ipătescu din Alba Iulia: Investiție de peste 220.000 de lei
Construire rețea de iluminat public în zona străzii Ana Ipătescu din Alba Iulia: Investiție de peste 220.000 de lei
În ședința din data de 30 mai 2022, consilierii locali ai municipiului Alba Iulia vor avea de aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire rețea de iluminat public în Municipiul Alba Iulia în zona străzii Ana Ipătescu”.
Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 220.228,32 lei, fără TVA.
Propunerea are ca obiect realizarea iluminatului public la standarde europene de infrastructura publica urbana in zona străzii Ana Ipatescu, pe străzile: Ana Ipatescu, Elena Cuza, Cezar Boliac, Nicolae Golescu, Gheorghe Magheru, Alexandru Zane si Costache Romanescu din Municipiul Alba Iulia, județul Alba.
Instalațiile nou proiectate se vor amplasa în intravilanul Municipiului Alba Iulia, pe teren neproductiv aparținând domeniului public al Primăriei Municipiului Alba Iulia.
Traseele instalațiilor electrice proiectate, precum și amplasamentele construcțiilor existente se vor prezenta la faza de PT pe planurile de situație.
Pentru a asigura un iluminat corespunzător pe străzile Ana Ipatescu, Elena Cuza, Cezar Boliac, Nicolae Golescu, Gheorghe Magheru, Alexandru Zane si Costache Romanescu, din Municipiul Alba Iulia, se vor monta unilateral 94 stâlpi metalici zincati de 8m inaltime (St.l-5-St.94) in fundație turnata cu dimensiuni 0.80 x 0.80 x l.Om (lxlxh). Acești stâlpi se vor monta la distanta de cca. 34 m intre ei si la 0.3m de marginea carosabilului.
Pe stâlpii St.l+ St.94, se vor monta aparate de iluminat cu surse LED 8600-11900 lm, cate un aparat pe fiecare stâlp. Aparatele de iluminat se vor monta prin intermediul sistemului de fixare (consola 1.0×0.5×5°), in vârf de stâlp. Aparatele de iluminat vor fi echipate cu modul de telegestiune.
Alimentarea aparatelor de iluminat se va face din rețeaua subterana proiectata prin intermediul unui cablu de tip CYY-F 3×1.5 mm2 racordat la clemele de legătură aflate in cutia de alimentare a stâlpului. Cutia de alimentare a stâlpului este prevăzută cu o siguranța de 6A pentru protecția corpului de iluminat.
Curier Județean
FOTO| Grădinița „Voinicel” din Cugir va beneficia de modernizări și lucrări de eficientizare energetică: A fost semnat contractul în valoare de peste 1.8 milioane lei
Grădinița „Voinicel” din Cugir va beneficia de modernizări și lucrări de eficientizare energetică: A fost semnat contractul în valoare de peste 1.8 milioane lei
Marți, 24 mai, la sediul Primăriei Cugir, edilul Adrian Teban a semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a Gradiniței “Voinicel” din cadrul Școlii Gimnaziale Singidava.
Investiția, în valoare de aproximativ 1.875.000 lei, va fi executată de S.C.Primex Invest S.R.L, societate care va avea la dispozitie 12 luni pentru a finaliza lucrările prevăzute.
Finanțarea provine din fonduri europene accesate de către administrația locală în baza proiectului „Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educațională pentru învățământul preșcolar la Școala Gimnazială SINGIDAVA”.
Este a doua oară când proiectul parcurge întregul proces de achiziție, după ce precedentul contract de execuție, semnat în urmă cu aproximativ 9 luni, a fost reziliat ca urmare a decesului administratorului societății S.C. Vatcons Team S.R.L.
Grădinița „Voinicel” va beneficia de modernizări interioare/exterioare și de lucrări de eficientizare energetică:
- Refacerea învelitorii și termoizolației existente;
Inlocuirea hidroizolației învechite de la subsol;
Înlocuirea tuturor instalațiilor utilitare;
Modernizarea grupurilor sanitare;
Înlocuirea pardoselilor din sălile de grupă;
Rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii;
Instalație de protecție împotriva șocurilor electrice, instalație de paratraznet;
Instalații antiefracție, de voce – date si de supraveghere video;
Instalații de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu
sistem de ventilare a sălilor de grupă;
Sisteme de iluminat echipate cu surse LED de înaltă performanță energetică;
Panouri solare pentru producerea de apă caldă menajeră.
“Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educațională pentru învățământul preşcolar la Şcoala Gimnazială Singidava Cugir” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale”,
Curier Județean
FOTO| Elevii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej, în vizită la Colegiul Militar din Alba Iulia: Au asistat la un exerciţiu demonstrativ de instrucţie de front
FOTO| Elevii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej, în vizită la Colegiul Militar din Alba Iulia: Au asistat la un exerciţiu demonstrativ de instrucţie de front
Elevii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej, au fost marți, 24 mai, în vizită la Colegiul Militar din Alba Iulia. Aceștia au aflat informații despre colegiul în care elevii militari își încep pregătirea pentru o carieră în Armata României și au asistat la un exerciţiu demonstrativ de instrucţie de front.
„Am primit astăzi vizita elevilor de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej, dorinici să ne cunoască. Ne-a bucurat prezența lor în mijlocul nostru, interacțiunea cu elevii școlilor gimnaziale lipsindu-ne în ultima perioadă.
Micuții au aflat informații despre colegiul în care elevii militari își încep pregătirea pentru o carieră în Armata României, despre cum pot să devină și ei la rândul lor elevi într-un colegiu militar, despre programul, instrucția, performanțele școlare sau activităţile extracurriculare desfăşurate în Colegiul Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia.
Micuții oaspeții au putut asista și la un exerciţiu demonstrativ de instrucţie de front, prezentat de elevii din clasa a XI-a A, conduşi de locotenent Alexandru Simion. La finalul exercițiului, elevii au fost răsplătiţi cu aplauze”, au transmis reprezentanții Colegiului Militar Național „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
-
Curier Județeanacum 17 ore
FOTO| Potopea Lukas de la C.S. V.Î.R.F Alba Iulia, medalie de aur la Campionatul Național al României la judo de la Sibiu
-
Sportacum 17 ore
“Life is Dance” Alba Iulia, rezultate de apreciat la Oradea | Nevoie de sprijin financiar, pentru deplasarea în Germania
-
Politică Administrațieacum 18 ore
Comunicat de presă| PSD Alba: Situația de la Spitalul Municipal Aiud putea fi soluționată de către conducerea unității medicale și a primăriei!
-
Sportacum 17 ore
Albaiulianul David Manu – campion național la dublu, tenis Under 18
-
Ştirea zileiacum 9 ore
Spectacol INEDIT la Alba Fest 2022: Cel puțin 130 de DRONE vor ilumina cerul în Cetatea Marii Uniri
-
Actualitateacum 20 de ore
Carantină obligatorie pentru pacienții infectați cu variola maimuței: Care este prima țară care a introdus măsura
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Angajările la stat, SUSPENDATE de la 1 iulie: Guvernul are în plan scăderea cheltuielilor bugetare
-
Sportacum 17 ore
Înaintea barajului Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare, de mâine, mijlocașul Paul Păcurar: “Vrem să reușim surpriza!”
-
Curier Județeanacum 15 ore
FOTO| Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit “Primii Pași” Aiud, implicați în activități practice de protejare a mediului și de reciclare
-
Actualitateacum 15 ore
FOTO| Alba Iulia va avea un hotel dintr-un lanț INTERNAȚIONAL: Când va fi inaugurat Mercure Alba Iulia Cetate
-
Sportacum 8 ore
FOTO: Unirea Alba Iulia – Industria Galda de Jos 3-2 (0-1), în „finala” juniorilor A1, după o nebunie de meci | „Alb-negrii” devenit campioni după ce au întors de la 0-2, marcând decisiv în minutul 90+2
-
Curier Județeanacum 15 ore
Penitenciarul Aiud achiziționează produse necesare pentru prepararea hranei deținuților. Licitația de peste 900.000 de lei, lansată în SEAP