Accident provocat de un șofer din Alba cu o alcoolemie uriașă. Decizia magistraților: Închisoare cu suspendare
Accident provocat de un șofer din Alba cu o alcoolemie uriașă. Decizia magistraților: Închisoare cu suspendare
Un bărbat din Alba a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Astfel, în data de 07.11.2021, în jurul orei 16:53, inculpatul a condus autoturismul, pe DN 67 Săsciori, fiind implicat într-un eveniment rutier soldat cu daune materiale, la ieșirea din localitatea Săsciori, respectiv autovehiculul condus de inculpat a intrat în coliziune cu autoturismul marca Toyota, condus de către martor.
Organele de politie au procedat la testarea ambilor conducători auto cu aparatul Drager din dotare, pentru inculpat rezultatul indicând o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere această valoare, suspectul a fost condus la Spital, unde i-a fost recoltată prima probă biologică de sânge, la ora 17:46, iar a doua probă la ora 18:46.
Prin buletinul de analiză toxicologică s-a stabilit că inculpatul avea o îmbibație de 1,74 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 1,64 g/l alcool pur în sânge.
Starea de fapt așa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale, au fost însuşite întocmai de inculpat, ca urmare a cererii sale de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii.
Decizia poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rețeaua de canalizare, extinsă în două sate ale comunei Valea Lungă: Ce valoare are contractul propus constructorilor
Rețeaua de canalizare, extinsă în două sate ale comunei Valea Lungă: Ce valoare are contractul propus constructorilor Primăria Valea Lungă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor pentru unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istoria sa recentă: extinderea rețelei de canalizare în […]
Trotuare și șanțuri betonate pe DJ107E, la Lopadea Nouă: A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor
Trotuare și șanțuri betonate pe DJ107E, la Lopadea Nouă: A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor Primăria Lopadea Nouă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de execuție aferente proiectului „„Amenajare șanțuri și trotuare adiacente drumului județean în intravilanul localității Lopadea Nouă, comuna Lopadea Nouă, […]
11 octombrie 2026 | Cod portocaliu de furtună în Alba: Vijelii, grindină și averse torențiale, în mai multe zone din județ. Mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate
11 octombrie 2026 | Cod portocaliu de furtună în Alba: Vijelii, grindină și averse torențiale, în mai multe zone din județ. Mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate Meteorologii ANM au emis duminică seara o atenționare nowcasting cod portocaliu de furtună, valabilă în mai multe zone din județ. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate. Până […]
