Rămâi conectat

Curier Județean

A început ediția 43 a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” 2023 în Lancrăm și Sebeș. Programul zilelor de sâmbătă și duminică

Ziarul Unirea

Publicat

în

A început ediția 43 a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” în Lancrăm și Sebeș. Programul zilelor de sâmbătă și duminică

„Mi-aduc aminte: vedeam satul așezat înadins în jurul bisericii și a cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu și al morților. […] Fac elogiul satului românesc, creatorul și păstrătorul culturii populare, purtătorul matricei noastre stilistice. […] Aveam un orizont sufletesc al nostru, acel spațiu indefinit ondulat, ca plaiurile țării, manifestat îndeosebi în doina și în cântecele noastre, și nu mai puțin într-un unanim sentiment românesc al destinului”.

Lucian Blaga, Discursul de recepție la Academia Română, 5 iunie 1937

Astăzi, 12 mai 2023, la Lancrăm s-a scris o importantă filă din povestea celei de-a XLIII-a ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, care se desfășoară în perioada 11-14 mai 2023 în municipiul Sebeș: a avut loc deschiderea oficială și au fost marcate pelerinajele simbolice la statuia și la mormântul scriitorului aflate în satul natal, precum și omagiul artistic oferit la casa memorială, locul atât de drag omului și creatorului. La evenimente a fost prezent primarului Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, numeroși cercetători din întreaga țară preocupați de opera blagiană, reprezentanți ai instituțiilor culturale, universităților, editurilor, instituțiilor de învățământ, elevi și tineri, un numeros public.

Fondat în anul 1981, la Sebeș, Festivalul „Lucian Blaga” înscrie vechiul burg pe harta celor mai longevive și mai importante evenimente culturale ale României. Încă de la debut, festivalul a promovat poezia, ca element creativ şi de spectacol, atrăgând lumea artistică, dar și pe cei mai importanți exegeți ai operei blagiene, precum și oameni de cultură interesați de valorificarea filonului pe care Lucian Blaga l-a creat prin vasta sa creație care cuprinde poezie, proză, filosofie și dramaturgie, la care se adaugă și traducerile.

În anul 2023, tema festivalului este „Lucian Blaga – reîntoarcerea la obârșii”, în jurul acestei generoase idei țesându-se manifestările întregii ediții care cuprinde conferințe științifice, lansări de carte, recitaluri și concursuri de poezie, festivități de premiere, concerte de muzică arhaică, de muzică clasică, întâlniri culturale dedicate copiilor și tinerilor, această dimensiune a festivalului fiind extrem de importantă pentru organizatori. Peste 120 de liceeni din Sebeș sunt voluntari ai festivalului și se implică activ în buna sa desfășurare și participă la momentele cultural-educative care le sunt dedicate.

Și la ediția din acesta an, a XLIII-a, a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș-Lancrăm parteneriatul cu două edituri de prestigiu – „Ardealul” din Târgu Mureș și „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca – a continuat și se dovedește a fi extrem de fructuos.

Colaborarea cu Editura „Ardealul” din Târgu Mureș s-a materializat prin apariția numerelor din acest an a periodicelor festivalului, Caietele Blaga 2023 și Pașii Profetului 2023. Acestora li se adaugă două ediții anastatice de excepție, după originale tipărite pentru prima dată în urmă cu 100 de ani: Mihai Eminescu, Poezii lirice, cu o introducere de Lucian Blaga, din 1923, din seria „Cartea cea bună”, îngrijită Sextil Puşcariu, Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2023 și Lucian Blaga, Tulburarea apelor, reproducere după ediția princeps din anul 1923, Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2023. Același parteneriat s-a concretizat și prin publicarea celei de-a doua ediții a unei lucrări premiate în anul 2011 de Academia Română: Eugeniu Nistor, Iulian Boldea (coord.), Lucian Blaga – filosofie şi destin. Studii şi interpretări critice, referenţi: acad. Alexandru Surdu, acad. Gh. Vlăduţescu, studii filosofice şi literare de: Iulian Boldea, Al. Cistelecan, Constantin Cubleşan, Ionuţ Isac, Cornel Moraru, Eugeniu Nistor şi Teodor Vidam, ediţia a II-a (pentru prima ediţie: Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române în anul 2011), Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023.

Parteneriatul cu Editura „Școala Românească” din Cluj-Napoca continuă de pe aceleași coordonate, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș facilitând tipărirea, în condiții grafice de excepție, a lucrării: Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea, ediție îngrijită de Dorli Blaga, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023, cu un cuvânt înainte de Ioan-Aurel Pop și prefață de Eugeniu Nistor. Acestei lucrări, i se adaugă altele trei: Iosif Cheie-Pantea, Lucian Blaga, filosof și poet orfic, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023, Béatrice Libert, Despre ele. Antologie de autor, traducere din limba franceză și prefață de Horia Bădescu, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023 și Horia Bădescu, Rana ascunsă a fiecărei zile, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023.

Recent, s-a inițiat un nou parteneriat, de data aceasta cu Editura „Vertical Graphic” din Alba Iulia, care s-a materializat prin publicarea, în codiții grafice și de design de excepție, a primului volum dintr-o nouă serie de publicații a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, coordonată de Nadia-Diana Arsin, dedicată în special copiilor și tinerilor, intitulată Ce aude unicornul. Primul volum al acesteia, coordonat de Lavinia Donose și Sanda Camelia Zurman, Ce aude unicornul. Îndemn de poveste (Vertical Graphic, Alba Iulia, 2023) reunește povești și desene semnate de copii de la școli și licee din municipiul Sebeș.

Toate aceste lucrări vor fi prezentate publicului în cadrul lansărilor de carte organizate în cele trei zile de festival.

Spectacolele artistice, care încheie fiecare zi de festival, împletesc poezia cu muzica și dramaturgia. Scenografia este realizată de Alin Gavrilă, iar Florin Coșuleț este directorul artistic, aducându-ne alături, ca în fiecare an, actori și tineri studenți la actorie care să asigure vibrația înaltă a festivalului.

SÂMBĂTĂ, 13 mai 2023

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş

Ora 09.00: Sesiune de comunicări ştiinţifice

Moderator: prof. univ. dr. Ilie Moise

Prof. univ. dr. Ana Selejan, Blagologia și festivalul

Conf. univ. dr. Amalia Pavelescu, Arcadia blagiană, în viața și opera poetului filosof

Conf. univ. dr. Anca Sîrghie, Lucian Blaga – Profesorul

Prof. univ. dr. Ilie Moise, Lucian Blaga și Marea Trecere

Prof. dr. Zenovie Cârlugea, Peisaj itinerant și relief specific în definirea spațiului mioritic (studiu genezic)

Zoia Elena Deju, Lucian Blaga acum un veac, în 1923

Prof. dr. George Vulturescu, Valențe lirice în opera blagiană

Prof. dr. Gheorghe Grigurcu, Satul estetizat al lui Blaga

Prof. dr. Coculiana Acăr, Scenariul cosmogonic în viziunea lui Lucian Blaga

Nicolae Suciu, Postumele lui Blaga și dreptul la restitutio in integrum

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ora 11.00: Concurs de recitare de poezie. Momente artistice: Alexandra Pamfilie și Alfred Dahinten. Expoziția de fotografie – „Arhaic” – a actorului Jeno Major (Sibiu)

Ora 17.00: Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național de creație literară și artă plastică „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor!”, Sebeş – Lancrăm, ediţia a XLIII-a, 2023

Cenaclul literar „Lucian Blaga” Sebeș

Momente artistice: Alexandra Pamfilie, trupele de teatru Gepetto și Pied Piper, Ordinul Scutierilor de Mühlbach, Fanfara din Petrești, Trupa de dansuri săsești

PARCUL TINERETULUI. SCENĂ ÎN AER LIBER

Ora 20.30: CONCERT cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov
Solist și conducerea muzicală: Sebastian Tegzeșiu (vioară). Pian: Horia Mihail. Soprană: Cristina Coatu. Program: M. Richter – „Anotimpurile” de Vivaldi recompuse, G. Bizet, R. Shchedrin – Suita „Carmen” pentru orchestră de coarde și percuție.

DUMINICĂ, 14 mai 2023

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ora 11.00: Lansare de carte pentru copii: „Ce aude unicornul. Îndemn de poveste” (volum colectiv). Participă trupele de teatru Pied Piper și Gepetto, prof. coord. Lavinia Donose (proiecte susținute de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș). Expoziție de artă plastică a elevilor Colegiului Național „Lucian Blaga”, prof. coord. Camelia Zurman.

Ora 17.00: „Liniște” – momente lirice și muzicale. Participă: Raluca Lucia Cîmpean, Diana Dava Barb, Dan Liviu Cernat, Emil Lancea. Lansare de carte a autoarei Raluca Lucia Cîmpean

Expoziție națională de artă plastică – parteneriat cu Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România.

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

ORA 20.00: Sala de evenimente „Radu Stanca”

SPECTACOL DE TEATRU: „Doi pe un balansoar”. O producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Regia: Dan Glasu. Distribuția: Cristina Blaga-Tomuș și Andrei Gîlcescu. Scenografia: Alin Gavrilă

Organizatorii evenimentului:

Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

În parteneriat cu:

Consiliul Județean Alba

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Gest nobil din partea EDEN Funerare Alba Iulia: Cei trecuți în neființă sunt aduși în amintire prin susținerea urmașilor

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Gest nobil din partea EDEN Funerare Alba Iulia: Cei trecuți în neființă sunt aduși în amintire prin susținerea urmașilor „Dorim să ajutăm 5 familii nevoiașe din județul Alba, care nu își permite un trai decent și care a pierdut, la un moment dat, pe cineva drag. Pentru a le aduce un strop de alinare și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea