Curier Județean

Și-a agresat și amenințat soția: Bărbat de 31 de ani, din Drașov, reținut de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Și-a agresat și amenințat soția: Bărbat de 31 de ani, din Drașov, reținut de polițiști

În noaptea de 11/12 mai 2023, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin 112, de către o femeie de 29 de ani, din localitatea Drașov, comuna Șpring, cu privire la faptul că a fost agresată de către soțul său.

Petrecerea Divorțaților

Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, în timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 31 de ani, şi-ar fi agresat soția și ar fi amenințat-o, cu moartea.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care bărbatului i-a fost interzis să se apropie de femeie.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie, iar ulterior bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 12 mai, să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Echipele a opt licee din Alba au participat la „Cupa Viitorilor Polițiști” 2026 la fotbal: Care a fost clasamentul final

Ioana Oprean

Publicat

în

Echipele a opt licee din Alba au participat la „Cupa Viitorilor Polițiști” la fotbal: Care a fost clasamentul final Biroul de Pregătire Profesională Alba a organizat luni, 12 octombrie 2026, „Cupa Viitorilor Polițiști” la fotbal. Scopul competiției a fost promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture echipei Inspectoratului de Poliție Județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

13-15 octombrie 2026 | Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată pentru lucrări de reabilitare. Ruta ocolitoare

Ioana Oprean

Publicat

în

13-15 octombrie 2026 | Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată pentru lucrări de reabilitare. Ruta ocolitoare Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată în perioada 13-15 ocrtombrie 2026, pentru lucrări de reabilitare, au anunțat reprezentanții Primăriei Aiud. Începând […]

Citește mai mult

Curier Județean

12 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

12 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează luni, 12 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult