Egalaţi în prelungirile… prelungirilor!
Aurarii au toate motivele să fie frustaţi după remiza externă din „oraşul viorilor”, după ce au remontat handicapul de la pauză, prin „dubla” reintratului Paul Dârjan şi au pierdut puncte mari în prelungirile… prelungirilor. Amfitrionii au deschis scorul prin Truţă (25), însă la reluare CS Zlatna a revenit în joc, P. Dârjan a înscris în două rânduri (50 şi 62) ajungând la cota „patru” în această stagiune (i-a egalat pe O. Bucur şi P. Ciucă). Finalul a fost dramatic, s-au arătat 4 minute suplimentare, dar conform celor susţinute de vizitatori, golul Avântului a fost marcat în minutul 96 de „veteranul” V. Stoica, în urma unei faze încâlcite, când balonul a lovit şi bara! Conjudeţenii n-au mai contat pe terenuri străine de peste 5 luni, mai precis din etapa a 8-a, când au remizat cu Sănătatea Cluj, 0-0, pe 15 octombrie 2010.
„NormaL că e frustrant să pierzi victoria de aşa manieră, e mare păcat că n-am izbutit să câştigăm, mai ales că echipa a făcut un joc bun. Sunt mulţumit de prestaţia băieţilor şi de acest punct extern”, a declarat Ion Ilie, antrenor al grupării de pe Ampoi. Pentru CS Zlatna au evoluat Ov. Barna – V. Dârjan, Colcer, G. Toma, Mânecan – Tămăşan (51, Fulea), M. Neagu, Al. Popa (71, Vasinca), P. Dârjan (64, Amariei) – O. Bucur, A. Gherman, rezerve Cocârcă – Borcea. (H.D.M.)
REZULTATE
Avântul Reghin – CS ZLATNA 2-2 (1-0): Truţă (25), V. Stoica (90+4)/ P. Dârjan (51, 62); FC Baia Mare – Unirea Tărlungeni 2-1 (0-0); Unirea Dej – Unirea Ungheni 1-1 (0-0); Unirea Floreşti – Sănătatea Cluj 3-1 (2-1); FC Zalău – AFC Odorheiu Secuiesc 2-0 (0-0); FC Cisnădie – Gloria II Bistriţa 2-1 (0-0), al doilea gol al gazdelor a fost înscris de ex-zlătneanul P. Munteanu (75); CSM Braşov – Gaz Metan II Mediaş 2-2 (0-1); Seso Câmpia Turzii – a stat.
CLASAMENT
1. SESO C. TURZII 17 11 4 2 28-7 37 +10
2. FC Baia Mare 18 11 3 4 27-16 36 +6
3. CSM Braşov 18 8 8 2 19-12 32 +8
4. FC Cisnădie 18 9 3 6 23-14 30 +3
5. Unirea Ungheni 18 8 5 5 25-21 29 +2
6. FC Zalău 18 7 5 6 21-18 26 -1
7. Avântul Reghin 18 6 8 4 16-14 26 -1
8. Unirea Floreşti 18 6 6 6 16-18 24 -6
9. Gloria II Bistriţa 17 7 2 8 29-27 23 -1
10. CS ZLATNA 18 6 5 7 25-28 23 -7
11. Unirea Tărlungeni 18 6 3 9 18-22 21 -6
12. Gaz Metan II 17 4 5 8 12-15 17 -7
13. Sănătatea Cluj 18 4 5 9 13-28 17 -7
14. Unirea Dej 18 3 4 11 16-26 13 -14
15. AFC Odorheiu 17 3 2 12 11-33 11 -13
Etapa a 20-a (vineri 1 aprilie 2011, ora 17.00): Seso Câmpia Turzii – CS ZLATNA (în tur, 1-1), Unirea Tărlungeni – Avântul Reghin (1-2), Unirea Ungheni – FC Baia Mare (0-3), Sănătatea Cluj – Unirea Dej (1-3), AFC Odorheiu Secuiesc – Unirea Floreşti (1-2), Gloria II Bistriţa – FC Zalău (0-1), Gaz Metan II Mediaş – FC Cisnădie (2-0), CSM Braşov – stă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSȘ Blaj, calificare extraordinară la turneul final la volei masculin, speranțe, în urma a două victorii realizate în Sala „Avram Iancu” din Blaj! Un parcurs remarcabil pentru echipa pregătită de Alexandru Man, care are victorii pe linie în această stagiune, 14 meciuri adjudecate în care a cedat doar 7 seturi. CSȘ Blaj a realizat […]
ACSM Codlea – CIL Blaj 2-1 (2-0)! Înfrângere rușinoasă… La Codlea, vara trecută CIL Blaj a reușit bucuria câștigării turului barajului de promovare și tot în localitatea din județul Brașov echipa din „Mica Romă” a înregistrat cel mai rușinos rezultat de la accederea în Liga 3. O înfrângere cu o echipă deja retrogradată care nu a […]
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri”
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri” Gloria Bistrița-Năsăud s-a impus in derby-ul penultimei rundei a Seriei 7 cu CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-1 (1-0), jocul putând fi rezumat simplu: două penalty-uri obținute de Chukwu și transformate de căpitanul Llullaku. „Alb-negrii” au fost mai […]