Rămâi conectat

Actualitate

Romii – inconştienţi sau trădători?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Analizând rezultatul alegerilor locale din 10 iunie, anul în curs, am constatat cu stupoare şi cu dezamăgire interesul aproape nul, de-a lungul anilor, al romilor, de a avea reprezentanţi în consiliile locale şi în cel judeţean, care să sprijine implementarea politicilor publice, elaborate de ministerele interesate de îmbunătăţirea situaţiei romilor. Dezinteres ce vine tocmai din partea celor ce ”ţipă” mereu în gura mare că le sunt încălcate drepturile legale cuvenite şi că sunt discriminaţi etnic. Bineînţeles, fiecare rom trebuie să înţeleagă că titulatura de etnic rom nu îţi asigură, obligatoriu, o viaţă decentă şi că tu, ca persoană, nu trebuie să mai faci nimic, decât să aştepţi ca cineva să îţi dea o casă, să îţi asigure traiul zilnic, sau că nu trebuie să mergi la şcoală pentru a avea o profesie din care să îţi întreţii familia. Este total greşit dacă unii romi gândesc în acest fel, şi ar trebui să îşi revizuiască atitudinea faţă de societate şi faţă de semenii lor, altfel vor avea în continuare denumirea de asistaţi social.
ONG-urile rome, care militează pentru drepturile membrilor acestei etnii, au făcut tot posibilul, inclusiv prin înţelegeri cu partidele politice puternice aflate la guvernare, ca romii să aibă o viaţă mai bună, dar au depus eforturi în zadar, deoarece romii nu au recunoştinţă, iar puterea de decizie a ONG-urilor în administraţia locală şi centrală este limitată. Vor mai trece mulţi ani de acum înainte şi viaţa lor va fi la fel, va fi poate chiar mai rea, dacă nu vor face singuri efortul de a-şi îmbunătăţi situaţia, pentru că bugetul naţional este diminuat, iar Uniunea Europeană va sista la un moment dat finanţările către acest grup ţintă, considerat vulnerabil, deoarece efectul pozitiv dorit nu este vizibil iar romii nu îşi trimit reprezentanţi în administraţia publică locală şi centrală, prin vot, o dată la 4 ani, (ceea ce nu-i costă nimic), reprezentanţi capabili să caute soluţiile potrivite nevoilor lor, ale romilor.
Mă întreb dacă într-adevăr romii sunt marginalizaţi şi nu sunt egali în şanse, comparativ cu majoritarii, pentru că din ceea ce reiese, ei nu au interes de a fi reprezentaţi de oameni aparţinând etniei lor. Probabil unii nici nu sunt interesaţi să se rezolve problemele cu care se confruntă etnia, deoarece odată ce acestea ar fi rezolvate romii nu ar mai avea ce să ceară din ceea ce li se oferă azi cu largheţe. Aşadar, citându-i pe unii, „las’ că-i bine şi aşa”, vreau să arăt că viaţa lor nu va fi prea roză în curând, iar zicala „fă-te prost, să o duci bine” nu mai ţine de ceva timp!
Expert local pe
problemele romilor
Ovidiu NOTAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Câți urși vor putea fi împușcați fără autorizație, pe județe: A fost adoptată Legea prin care pot fi împuşcaţi 481 de urşi anual

Ziarul Unirea

Publicat

în

Câți urși vor putea fi împușcați fără autorizație, pe județe: A fost adoptată Legea prin care pot fi împuşcaţi 481 de urşi anual Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, 23 iulie 2024, decretul legat de promulgarea legii privind combaterea atacurilor urşilor bruni. Legea a fost adoptată în regim de urgenţă, săptămâna trecută, de deputaţi, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea