Peste 80 de trofee strânse în vitrina Clubului de Dans Sportiv „Maria Petrea” din Alba Iulia
S-a vorbit frumos despre noi.., la multe competiţii… Noi, Clubul De Dans Sportiv „Maria Petrea” din Alba Iulia. Puţin cunoscuţi, dar îndrăgiţi de toţi cei ce ne sunt alături, continuăm să reprezentăm, în lumea dansului sportiv românesc, cu rezultate de excepţie acest oraş pentru care sportul de performanţă nu mai este o prioritate de mult, iar cei în măsură să pună umărul la consolidarea unor astfel de structuri sportive probabil că au uitat că bazele unei societăţi sănătoase sunt reprezentate de zicala străveche: „Mens sana in corpore sano”.
Povestea este lungă, atât despre noi şi despre cele peste 80 de trofee strânse în decursul a cinci ani de activitate, însă ne vom opri asupra evenimentelor puţin mai recente, marcând evoluţia câtorva perechi de dansatori, membre ale clubului nostru. Vom începe cu luna decembrie a anului trecut câd am participat în data de 11-12.12.2010, la Winter Dance Festival, competiţie organizată la Bucureşti şi la care am concurat cu două perechi: Fodoran Raul-Paşca Denisa şi Bădişor Răzvan-Popa Oana, ambele perechi participând la categoria de vârstă 10-11 ani. Această competiţie a reperezentat debutul unui aşa zis monopol creat de cele două perechi asupra podiumului de competiţie la categoria 10-11 ani, ei clasându-se pe locurile I şi III. Au urmat alte competiţii cum ar fi: Campionatul Naţional şi Cupa Mureş, competiţie desfăşurată la Târgu Mureş în 5-6.03.2011, unde perechile mai sus menţionate au ocupat locurile II şi III (Bădişor Răzvan – Popa Oana – Locul II, Fodoran Raul – Paşca Denisa – Locul III) la 10-11ani, iar perechea Stanciu Ştefan – Nistor Maria – Locul II la categoria 12-15 ani.
Conform zicalei: „dacă fugi după doi iepuri nu prinzi nici unul” ne-am aventurat şi noi recent la două competiţii desfăşurate în paralel: Cupa Vâlcea (competiţie desfăşurată la Râmnicu Vâlcea în 12.03.2011) şi Cupa Mirajul Dansului (competiţie desfăşurată la Mediaş în 13.03.2011), competiţii la care am reuşit să devenim excepţia care întăreşte regula, perechile de la clubul nostru clasându-se de fiecare dată pe primele două, cele mai înalte trepte ale podiumului după cum urmează:
Cupa Vâlcea (10-11 ani) – Fodoran Raul/Paşca Denisa – Locul I, Bădişor Răzvan/Popa Oana – Locul II; Cupa Mirajul Dansului (10-11 ani) Fodoran Raul/Paşca Denisa – Locul I, Bădişor Răzvan/Popa Oana – Locul II. Rezultatele sunt minunate însă am trecut repede peste euforie pentru că ne aşteptau 2 probe de foc şi anume: Dance Masters 2011 (Competiţia internaţională ce se va desfăşura la Bucureşti în data de 16-17.04.2011) şi Campionatul Naţional pe Clase (eveniment ce va avea loc la Constanţa în 30.04.-1.05.2011), la care sperăm că vom fi din nou la înălţime.
Cristian JURCĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Societate
Truck Tunning Art 2024: DJ Cretzu` va transmite participanților un vibe în ton și oglindă cu deja consacratul festival
Truck Tunning Art 2024: DJ Cretzu` va transmite participanților un vibe în ton și oglindă cu deja consacratul festival Într-o cetate unică în România și Europa, pe o scenă aparte concepută pe măsura colosului Truck Tuning Art, DJ Cretzu` va transmite participanților un vibe în ton și oglindă cu deja consacratul festival aflat la ediția […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir, în cantonament centralizat, noutăți sub comanda lui Itu: Cunțan, Drîngă și Chițimia
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum o zi
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 iulie 1821: Se naște la Bacău Vasile Alecsandri, poet, prozator și dramaturg
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
De ce bat clopotele bisericilor catolice din întreaga lume în fiecare zi, la ora 12. Legătura cu Alba Iulia și cu data de 22 iulie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza