Subsidiara Mercedes din Alba și Bookster oferă acces gratuit la resurse educaționale moderne pentru 38.000 de elevi și 4.000 de profesori din județ
Subsidiara Mercedes din Alba și Bookster oferă acces gratuit la resurse educaționale moderne pentru 38.000 de elevi și 4.000 de profesori din județ
Programul „Bookster în școala ta” se extinde în întregul județ Alba, oferind acces gratuit la resurse educaționale moderne pentru 38.000 de elevi și 4.000 de profesori și directori din peste 200 de școli, ]n continuarea proiectului pilot de succes realizat de compania Star Assembly. Prin intermediul platformei Bookster, cadrele didactice și elevii pot împrumuta mii de titluri, iar catalogul de cărți este în continuă expansiune.
„Proiectul pilot a demonstrat nu doar că există un interes real pentru lectură în școli, ci și că profesorii sunt dornici să își îmbogățească metodele de predare prin resurse moderne. Am văzut cât de important este să le oferim acces la cărți și resurse relevante, care pot inspira elevii. Credem cu tărie că educația și lectura nu trebuie să fie un privilegiu, ci o oportunitate accesibilă fiecărui copil. Extinderea programului în Alba este doar începutul – ne dorim ca această inițiativă să crească și să ajungă în cât mai multe școli din țară”, a spus Teodora Rădulescu, CEO Bookster.
„La Star Assembly, credem că educația este motorul progresului, iar accesul la resurse educaționale de calitate face diferența. Prin continuarea proiectului „Bookster în școala ta”, peste 38.000 de elevi din Alba vor avea acces la resurse care îi pregătesc mai bine pentru viitor. Aceasta este o investiție reală în dezvoltarea comunității locale și ne bucurăm să fim un susținător al proiectului”, a spus Gheorghe Achim, CEO Star Assembly.
În cele șase luni ale proiectului pilot, desfășurat în 6 școli din Alba, 1 din 2 profesori au utilizat platforma pentru a împrumuta cărți destinate activităților didactice și dezvoltării personale. În total, au fost împrumutate sute de titluri, iar feedbackul primit din partea profesorilor și elevilor a confirmat nevoia de astfel de resurse în școli.
„Lectura și accesul la resurse de calitate fac diferența în educația unui copil. Ne bucurăm să fim parteneri ai acestui proiect care facilitează accesul profesorilor și elevilor la resurse educaționale moderne. Faptul că pot accesa cu ușurință cărți fizice, articole, materiale video și rezumate audio este un real beneficiu pentru procesul de învățare. Accesul la astfel de resurse, bine curatoriate și relevante pentru curriculum, este esențial pentru viitorul elevilor noștri”, a declarat Gabriela Galea, Purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Alba.
Prin extinderea proiectului în tot județul, Bookster, alături de Star Assembly, Filiala de Cruce Roșie a Județului Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba își propun să faciliteze accesul la lectură pentru un număr cât mai mare de elevi și profesori, oferind cărți din domenii diverse, de la literatură clasică și contemporană la dezvoltare personală și materiale educaționale.
„Platforma Bookster facilitează accesul la cărți din alte biblioteci publice și private și astfel contribuie cu resurse valoroase la fondul bibliotecii noastre școlare. Împreună îi putem sprijini pe profesorii dedicați și pe elevii dornici să descopere lumea prin lectură. Ca bibliotecari, avem o misiune frumoasă: să le punem la îndemână cărțile care îi inspiră, îi provoacă și îi ajută să crească. Proiectul „Bookster în școala ta” mi-a stârnit și mie curiozitatea de a citi si consulta cărțile de pe platformă, deoarece am găsit multe îndrumări în activitatea mea de bibliotecar și simt că mă formează în profesia și activitatea pe care o desfășor.
M-am implicat cu tot sufletul si cu toată dăruirea în acest proiect, de aceea nu am ezitat sa-l prezint în cadrul unui simpozion și altor colege din județ”, a spus Mirela Barb, Secretar al Secțiunii „Tehnici Pedagogice în bibliotecile scolare” din cadrul Asociației de Bibliotecari din România (ABR).
Bookster continuă să susțină următoarele generații prin lectură și să aducă resurse moderne în comunitate, contribuind la îmbunătățirea accesului la educație de calitate. Prin proiectul „Bookster în școala ta” profesorii din școlile partenere au acces la resurse educaționale variate prin platforma Bookster, inclusiv cărți, articole și materiale multimedia. Elevii pot solicita titlurile dorite prin intermediul profesorilor, iar Bookster livrează săptămânal cărțile direct în școli, asigurând acces constant la resurse educaționale.
Despre Bookster
Bookster este platforma care facilitează accesul companiilor si angajaților acestora la mii de cărți și resurse educaționale. În colaborare cu biblioteci publice și private, Bookster pune la dispoziția angajaților din companiile partenere titluri din domenii diverse, de la cărți de business si dezvoltare personala, la beletristică, hobby-uri și cărți pentru copii.
Titlurile Bookster cuprind lecturi în limba română, dar și în engleză, franceză, maghiară și germană și sunt livrate săptămânal la birou sau acasă, în toate orașele din România. Prin aplicația mobilă Bookster, abonații au acces nelimitat la articole, e-bookuri, podcasturi și videoclipuri de dezvoltare personală și profesională în orice moment.
Despre Star Assembly
Localizată în Sebeș, județul Alba, Star Assembly este o filială deținută integral de Mercedes-Benz AG, unde sunt asamblate, încă din 2013, cutii de viteză automate pentru autovehiculele Mercedes-Benz.
Începând din 2025, aici va demara producția unităților de propulsie electrică pentru noile modele EQ complet electrice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU la un autoturism în Țelna: Intervin pompierii cu o autospecială Un incendiu a izbucnit marți seara, în jurul orei 20.00, la un autoturism, în satul Țelna. Au intervenit pompierii. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea incendiului izbucnit la un autoturism. Mașina s-ar afla […]