Provocarea „Paracetamol Challenge”, o tentație periculoasă: Avertismente adresate elevilor din Alba de către polițiști
Provocarea „Paracetamol Challenge”, o tentație periculoasă: Avertismente adresate elevilor din Alba de către polițiști
În perioada 7 – 14 februarie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat acțiuni informativ – preventive în unități de învățământ liceal și gimnazial din județul Alba.
Citește și: „Paracetamol Challenge” te trimite în spital, nu în topul trendului! – Avertismentul polițiștilor referitor la cea mai nouă provocare de pe TikTok
Astfel, elevi ai Școlii Gimnaziale Daia Română, ai Școlii Gimnaziale ,,Sava Albescu” Feneș, ai Școlii Gimnaziale ,,Vasile Bologa” Geoagiu de Sus, ai Școlii Gimnaziale ,,Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, ai Liceului Tehnologic ,,Alexandru Domșa” Alba Iulia și ai Liceului cu Program Sportiv au fost provocați la dezbateri care au vizat prevenirea violenței în unitățile de învățământ, a traficului și consumului de droguri, precum și siguranța online.
În 13 februarie 2025, s-au alăturat acestui demers și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, care le-au vorbit copiilor din cadrul Casei de Tip Familial ,,Izvorul Tămăduirii” Oarda de Jos despre importanța adoptării unei atitudini pozitive.
De asemenea, polițiștii au tras un semnal de alarmă cu privire la provocarea „Paracetamol Challenge” și le-au expus elevilor pericolele pe care această „provocare” le are asupra sănătății lor.
Recomandările polițiștilor
Dragi elevi,
• Evitați participarea la provocări periculoase, prin care ați putea câștiga atenția colegilor. Riscurile acestora pot fi mai mari decât beneficiile!
• Nu vă lăsați influențați de presiunea grupului. Gândiți-vă dacă merită să vă puneți viața sau sănătatea în pericol, prin imitarea unor comportamente văzute în mediul online, care stârnesc amuzamentul celor din jurul vostru!
Stimați părinți,
• Monitorizați activitatea online a copiilor dumneavoastră, fiți atenți cu cine interacționează și ce tip de conținut urmăresc și încurajați comunicarea deschisă, cu aceștia!
• Oferiți-le explicații în legătură cu riscurile la care se expun atunci când imită comportamente promovate online și ce consecințe grave ar putea acest tip de acțiuni!
Stimați profesori,
• Mențineți o comunicare deschisă cu elevii și oferiți-le informații despre pericolele existente!
• Fiți atenți la comportamentele elevilor și informați, de îndată, autoritățile, când identificați posibile acțiuni care ar putea să pună în pericol viața elevilor!
• Colaborați permanent cu părinții și autoritățile și împărtășiți informațiile relevante pentru a preveni incidentele!
Cetățenii care au cunoștință despre acest tip de provocări care pot genera evenimente nefericite sunt îndemnați să apeleze numărul unic de urgență 112!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Elevi de la Liceul Teoretic Teiuș instruiți în cadrul unor ateliere de educație non-formală: Program derulat de Fundația Leaders
Elevi de la Liceul Teoretic Teiuș instruiți în cadrul unor ateliere de educație non-formală: Program derulat de Fundația Leaders 21 de elevi din cadrul Liceului Teoretic Teiuș au fost formați prin intermediul programului „Exploratori de Viitor – Modulul de Angajabilitate” derulat de Fundația Leaders, ajutându-i pe elevi să-și descopere direcția profesională, dar și să își […]