Reunire pentru CS Universitar Alba Iulia, cu atacant francez sub comanda lui Minteuan | Patru plecări din efectivul studenților
Reunire pentru CS Universitar Alba Iulia, cu atacant francez sub comanda lui Minteuan | Patru plecări din efectivul studenților
CS Universitar Alba Iulia, cea mai grăbită echipă din Alba, a avut programată reunirea pentru astăzi, 14 ianuarie, la Stadionul „Micești”.
La prima ședință de pregătire a anului au fost prezenți 26 de jucători, între care și noutățile numite Vasile Mihai (mijlocaș, 29 de ani, ultima dată în Malta, fost la Gloria Bistrița sezonul anterior) și Ștefan Cană (fundaș, 24 de ani, ex-CS Afumați), împreună cu un atacant francez. Kouadio Yann Kouakou (25 de ani, originar din Coasta de Fildeș) s-a format în Spania, la Huesca, iar ultimele echipe la care a evoluat sunt FCD LMM Montemiletto (Italia) și Kiruna FF (Suedia). De asemenea, mai sunt în probe Andrei Popolan (atacant, 2006, Viitorul Dăești) și portarul Tudor Nicolae (junior, 2005, de la un club din București).
Pretendenta la accederea în eșalonul superior se va pregăti timp de 3 săptămâni pe plan local, iar în perioada 4-18 februarie este prevăzut un stagiu extern, în Antalya, o premieră pentru gruparea universitară. În Turcia sunt 3 jocuri amicale, iar în țară vor fi alte două teste înainte de plecarea în Antalya, cu Hidro Mecanica Șugag (25 ianuarie) și Jiul Petroșani (31 ianuarie). Ultimul joc de verificare va fi în 22 februarie, cu CIL Blaj. CSU Alba Iulia iernează la egalitate de puncte cu concitadina CSM Unirea Alba Iulia, pe podiumul Seriei 7, la două puncte de liderul Gloria Bistrița.
În același timp au fost anunțate și alte plecări, după atacantul S. Culda, respectiv portarul Mociu, apărătorul Dinu (ambii veniți în vară), plus atacantul Tronea. Lista despărțirilor va fi completată până la plecarea în stagiul din Țara Semilunei, negociindu-se cu fundașul D. Milchiș (prezent la reunire) pentru rezilierea înțelegerii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia l-a achiziționat pe Raul Vidrăsan | A doua achiziție a anului pentru „alb-negri”
CSM Unirea Alba Iulia l-a achiziționat pe Raul Vidrăsan | A doua achiziție a anului pentru „alb-negri” Vidrășan (26 ani), ultima dată la ACS Tg. Mureș, a mai lucrat cu Alexandru Pelici, la Ripensia Timișoara Divizionara terță a reușit să-l achiziționeze pe mijlocașul central Raul Vidrăsan, acoperind un post nevralgic, după accidentarea lui Jorza și […]