Din nou spectacol handbalistic la Sebeş
Partida dintre Cetate Deva şi „U” Jolidon, meci ce contează pentru etapa a XX-a a Ligii Naţionale se va disputa joi, 17 martie cu începere de la orele 18.00, la Sebeş, în sala „Florin Fleşeriu” (preţul unui bilet este 10 lei). Astfel, iubitorii handbalului din judeţul Alba au privilegiul să asiste la un nou spectacol sportiv, după ce recent le-au văzut la lucru pe „galacticele” de la Oltchim Rm Vâlcea (între timp acestea au ratat calificarea în semifinalele Champions League, s-au despărţit de Anja Andresen, antrenor fiind selecţionerul Radu Voina). Sub comanda lui Gheorghe Covaciu în garnitura „studentelor”, vicecampioane naţionale în sezonul trecut se regăsesc jucătoare valoroase precum Mihaela Tivadar, Magdalena Paraschiv şi Florina Bârsan (componente ale lotului naţional, medaliate cu bronz la Campionatul European), Mihaela Senocico, dar şi portăriţa Viorica Şuba (originară din Sebeş, fostă elevă a antrenorului Alexandru Weber).
În Liga Naţională, CSM Cetate DevaTrans se situează pe poziţia a 12-a (neretrogradabilă), cu 8 puncte şi va disputa toate întâlnirile considerate acasă până la finele sezonului în sala „Florin Fleşeriu”, printre elevele lui Weber regăsindu-se Valentina Bardac, o altă jucătoare ce şi-a început cariera la Sebeş. Universitatea Jolidon Cluj, clasată pe locul secund a izbutit o uriaşă surpriză săptămâna anterioară când a remizat pe Someş cu multipla campioană Oltchim Rm Vâlcea, întrerupând astfel seria celor 54 de victorii consecutive în campionat din contul vâlcencelor. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra La Daia Română se va desfășura vineri, 16 mai, cu începere de la ora 12.00, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin. Este o oportunitate și în același […]
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe Cele 4 conjudețene care activează în Seria 7 a eșalonului terț au parte de jocuri externe în runda a opta din această fază a campionatului, penultima din play-off, unde avem derby-ul primelor două clasate, Gloria […]
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă” În această perioadă, la Târgu Mureș, se dispută turneul final al Campionatului Național Under 19 (junioare), la volei feminin, între cele mai bune echipe din țară regăsindu-se și Volei Alba Blaj. Citește și: FOTO: Rezultat extraordinar, Volei […]