Transport ilegal de lemne, depistat de polițiștii din Alba: 12 metri cubi de material lemnos, indisponibilizați
Transport ilegal de lemne, depistat de polițiștii din Alba: 12 metri cubi de material lemnos, indisponibilizați
La data de 3 noiembrie 2024, polițiștii Postului de Poliție Horea, în timp ce acționau pe DN 1 R, pe raza comunei Horea, au oprit, pentru control, o autoutilitară care transporta material lemnos și care era condusă de un bărbat de 67 de ani, din comuna Negreni, județul Cluj.
Citește și: Acțiune pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori în Alba: Amenzi în valoare de 20.000 de lei și confiscarea a peste 70 de metri cubi de material lemnos
Bărbatul nu a putut prezenta avizul de însoțire a celor 12,3 metri cubi de cherestea transportați, iar în urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL, polițiștii au constatat că pentru această cantitate de material lemnos nu a fost emis un aviz de însoțire.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport de material lemnos în volum de peste 10 mc, neînsoțit de documentele specifice de transport, faptă prevăzută și pedepsită de art. 68 alin. 21 din Legea 46/2008 (Codul Silvic). Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.
FOTO: Arhiva ZiarulUnirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara Ioan Hădărig, scriitor și eseist originar din municipiul Aiud, județul Alba, a fost distins miercuri, 20 noiembrie 2024, cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, pentru volumul „ASTĂZI CERUL […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată