Un cetățean din Alba, amendat cu 1.500 de lei de polițiștii locali pentru depozitare ilegală de deșeuri în zona Poligon, din Aiudul de Sus
Un cetățean din Alba, amendat cu 1.500 de lei de polițiștii locali pentru depozitare ilegală de deșeuri în zona Poligon, din Aiudul de Sus
Un cetățean a fost sancționat de polițiștii locali cu o amendă în valoare de 1.500 de lei pentru depozitarea ilegală de deșeuri în zona Poligon din localitatea Aiudul de Sus. De asemenea, acesta a fost obligat să curețe terenul.
Citește și: Tânăr din Teiuș amendat de Poliția Locală și obligat să curățe zona publică afectată de gunoiul menajer pe care l-a aruncat ilegal
„La începutul acestei săptămâni, Poliția Locală a identificat un cetățean care a depozitat deșeuri în zona Poligon, din Aiudul de Sus.
Persoana identificată a fost amendată cu suma de 1.500 lei, fiind totodată obligată să ridice deșeurile abandonate, pentru a aduce terenul la stadiul inițial.
Reamintim că acest gen de comportament va fi întotdeauna sancționat, dacă ne dorim ca orașul nostru să fie curat. În același timp, încurajăm cetățenii să ne sesizeze atunci când observă o conduită lipsită de orice simț civic”, au transmis reprezentanții primăriei municipiului Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara Ioan Hădărig, scriitor și eseist originar din municipiul Aiud, județul Alba, a fost distins miercuri, 20 noiembrie 2024, cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, pentru volumul „ASTĂZI CERUL […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată