Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba: PNL a umplut instituțiile cu lipitori de afișe, dar contestă recrutarea de la Cuprumin, desfășurată conform normelor UE

Cezar Lancrajan

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Comunicat de presă | PSD Alba: PNL a umplut instituțiile cu lipitori de afișe, dar contestă recrutarea de la Cuprumin, desfășurată conform normelor UE

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Obișnuiți probabil toată viața cu furtul și cu numirea politică în funcții călduțe la stat, liberalii domnului Ion Dumitrel s-au grăbit să atace alegerea noului Consiliu de Administrații al companiei Cuprumin SA. Liberalii, care și-au îngrămădit toți trepădușii și lipitorii de afișe în instituțiile publice din Alba, contestă faptul că în premieră Ministerul Economiei a organizat la Cuprumin un proces de recrutare și selecție transparent și respectând cerințele impuse de Uniunea Europeană.

Citește și: Comunicat de presă, PNL Alba | „Schimbul de generații” în PSD Alba: nume noi, mânăreli vechi

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Problema PNL este că unul dintre oamenii profesioniști și integri care a ajuns în Consiliul de Administrație al Cuprumin, respectiv avocatul Iulia Fabian Mărincean, este și membru PSD. Iulia Fabian Mărincean nu a ascuns niciodată acest lucru, ba chiar a fost în echipa de juriști care a obținut în instanță anularea candidaturii lui Silviu Ponoran pe lista PNL pentru Senat. Ea a aplicat alături de alți candidați pentru unul dintre cele 5 posturi de membru în CA al Cuprumin și a trecut toate cele trei etape de recrutare și selecție, care au fost organizate de o FIRMĂ EXTERNĂ specializată în resurse umane, contractată conform reglementărilor europene de Ministerul Economiei.

În fapt, nemulțumirea domnului Ion Dumitrel și a celorlalți lideri PNL este că omul din echipa care a reușit să le dea o lovitură dureroasă în instanță și să apere legea, în litera și spiritul ei, a ajuns în Consiliul de Administrație al Cuprumin și va avea acces la informații care ar putea deranja liniștea unor liberali. Să fie oare firme „liberale” care au căpușat Cuprumin, în perioada în care conducerea era apropiată de PNL?

De asemenea, domnul Ion Dumitrel, Florin Roman și gașca abonaților la funcții publice sunt supărați că PNL NU MAI ARE niciun om în Consiliul de Administrație al Cuprumin pentru că, de data aceasta, membrii nu au fost numiți, cum s-a întâmplat în urmă cu patru ani, ci au fost recrutați serios pe baza unui proces de recrutare și selecție derulat de o firmă specializată, așa cum prevăd regulamentele Uniunii Europene. Astfel, la recrutare, nu a mai mers cu carnetul de partid PNL, ci candidații au trebuit să își dovedească competențele reale și profesionalismul.

Pe această cale, le reamintim liberalilor că ar trebui să își privească în propria ogradă și să vadă că în țară cele mai mari probleme au fost sesizate în companiile unde PNL își NUMISE ilegal membrii de partid în consiliile de administrație.

De asemenea, în Alba, PNL a umplut zona publică de lipitori de afișe, trepăduși, secretare, fii, fiice sau nepoți, oameni care s-au născut sub steaua norocoasă de a avea un protector mare grangur în PNL.

În încheiere, anunțăm public faptul că am încurajat-o pe colega noastră, avocatul Iulia Fabian Mărincean, să deschidă o acțiune în instanță prin care să oblige Partidul Național Liberal și pe liderii săi din Alba la plata unor daune morale și să își ceară scuze public. Nu este normal ca un proces competitiv, organizat conform regulilor Uniunii Europene, să fie discreditat de niște oameni disperați să adune voturi.

În cazul în care colega noastră va câștiga în instanță, îi va dona pentru copiii din Alba, nu puțini, care nu au acces la educație de calitate.

Biroul de Presă al PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

O stradă din cartierul Ampoi III din Municipiul Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată. Valoarea investiției

Bera Larisa

Publicat

în

O stradă din cartierul Ampoi III din Municipiul Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată. Valoarea investiției Administrația Municipiului Alba Iulia a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice pentru proiectul „modernizare strada Humulești din Municipiul Alba Iulia”. Valoarea totală a investiției este de 934.927,41 lei, fără TVA. Potrivit documentației, obiectivul de investiții […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea