FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, gest de suflet pentru copiii cu Sindrom Down! „Campionii Speciali”, alături de „alb-negri” la partida cu Sepsi Sf. Gheorghe, din Cupa României!
Gest de suflet făcut de CSM Unirea Alba Iulia, echipierii divizionarei terțe jucând fotbal alături de copii cu Sindromul Down. Zilele trecute, pe „Cetate” a fost o întâlnire specială, fotbaliștii pregătiți de Alexandru Pelici antrenându-se și jucând un meci demonstrativ alături de 11 copii din tot județul.
Mai mult, cei 11 copii vor intra pe teren la partida de Cupa României, cu Sepsi Sf. Gheorghe, de săptămâna viitoare, urmând să-i însoțească pe Giurgiu și compania, în momentele dinaintea startului partidei, de la vestiare și până la prezentarea echipelor.
Proiectul a demarat în urmă cu un an, la inițiativa lui Cosmin Stanciu (CTC Store), responsabil fiind și Virgil Moșneag, alături de Cătălin Marc, profesor de sport în Sebeș, cel care în fiecare vineri îi pregătește, la Drâmbar, pe copii.
„Avem 8 copii care vin regulat la antrenamente, Nu contează atât de mult că joacă fotbal, cât că s-a dezvoltat un spirit de unitate, avem și un salut aparte. Pentru mine a fost o experiență inedită că am avut parte de întâlnirea cu fotbaliștii de la Unirea Alba Iulia, iar pentru copii a fost ceva extraordinar. Nici nu pot explica sentimentele trăite. Jucătorii s-au implicat, ne-au încurajat, părinții s-au bucurat enorm. Abia așteptăm meciul din Cupa României”, a spus Cătălin Marc.
Sub sloganul „Fotbalul depășește orice frontieră” s-a derulat evenimentul emoționant la care au participat „Campionii Speciali” de la Academia Optimum GT. La finalul partidei, copii au primit fanioane cu echipa din Cetatea Marii Uniri, dar și invitația să îi însoțească pe teren pe jucătorii uniriști, la confruntarea din grupele Cupei României, împotriva prim-divizionarei Sepsi Sf. Gheorghe.
„Fotbalul pentru noi, la Unirea Alba Iulia, înseamnă mai mult decât un sport – înseamnă comunitate, unitate și emoție. Suntem echipa comunității, o comunitate pe care o prețuim, iar fiecare zâmbet și fiecare îmbrățișare din această zi petrecută alături de „Campionii Speciali” de la Academia Optimum GT ne-a reamintit că fotbalul poate să depășească orice barieră și că indiferent de rezultat, atunci când suntem împreună sufletele noastre sunt pline de emoție și bucurie.
Am fost acolo să le oferim acestor copii minunați o zi specială, însă ei ne-au oferit ceva mult mai prețios: ne-au arătat adevărata frumusețe a fotbalului și a spiritului de echipă. Totodată, suntem onorați că au acceptat invitația să iasă alături de noi pe teren la primul meci din grupele Cupei României, împotriva echipei de prima ligă Sepsi Sfântu Gheorghe, meci la care îi așteptăm în număr cât mai mare pe toți albaiulienii, respectiv pe iubitorii fotbalului din județ.” a declarat Bogdan Petric – Team Manager Unirea Alba Iulia
Informații, foto: CSM Unirea Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej În etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, sâmbătă, la ora 14.00, se dispută ultimul derby „de Alba” al anului, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată