Mircea Hava: Grupul PPE din Parlamentul European cere amânarea imediată a legii privind defrișările
Grupul PPE din Parlamentul European cere amânarea imediată a legii privind defrișările
Indiferent de măsura legislativă luată, atunci când efectele negative le depășesc pe cele pozitive trebuie să măsurăm de două ori și să tăiem doar o singură dată. Din punctul meu de vedere, unul identic cu al colegilor mei din PPE, legea defrișărilor vine la pachet cu o seamă consistentă de neajunsuri.
Citește și: Mircea Hava: O piață unică pentru industria de apărare
Deja, fermieri, comercianți cu amănuntul reprezentanți ai întreprinderilor mari și mijlocii ori guverne și-au exprimat fățiș dezacordul față de această lege, care vine la pachet cu o birocrație cruntă și cu dezavantaje foarte greu de cuantificat.
În esență, noua reglementare împotriva defrișărilor ar urma să intre în vigoare la data de 30 decembrie 2024. Legea interzice importul de produse provenite de pe terenuri care au fost defrișate de la începutul anului 2021.
În clipa de față, e clar că această lege pare că mai mult încurcă decât ajută, motiv pentru care amânarea aplicării ei este o necesitate. Cu siguranță, anumite ajustări și reevaluări pot îndrepta valul de probleme pe care l-ar aduce la scară largă.
PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu 188 de membri, își menține atitudinea fermă de a taxa și amenda public orice inițiativă care are lacune și care aduce efecte nedorite, pe termen scurt, mediu și lung, în interiorul Uniunii Europene.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
O stradă din cartierul Ampoi III din Municipiul Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată. Valoarea investiției
O stradă din cartierul Ampoi III din Municipiul Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată. Valoarea investiției Administrația Municipiului Alba Iulia a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice pentru proiectul „modernizare strada Humulești din Municipiul Alba Iulia”. Valoarea totală a investiției este de 934.927,41 lei, fără TVA. Potrivit documentației, obiectivul de investiții […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată