Italian, fost administrator al unei firme din Cugir, trimis în judecată pentru o evaziune fiscală „uriașă” de 6.390 de lei: Riscă închisoarea între 2 și 8 ani
Italian, fost administrator al unei firme din Cugir, trimis în judecată pentru o evaziune fiscală „uriașă” de 6.390 de lei: Riscă închisoarea între 2 și 8 ani
Un cetățean italian cu domiciliul în Elveția, fost administrator al unei societăți comerciale din Cugir cu obiect de activitate în domeniul transporturilor de mărfuri, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru o eveziune fiscală în valoare de 6.390 de lei.
Pe data de 25 septembrie 2024, un judecător de la Tribunalul Alba a admis dosarul și a constatat legalitatea sesizării instanței. Anterior, același magistrat a constatat neregularitatea rechizitoriului și a solicitat procurorilor să completeze documentul prin „indicarea împrejurărilor de loc, timp şi mod în care au fost săvârșite actele materiale reţinute” și să indice „veniturile care se presupune că au fost realizate, dar nu ar fi fost evidenţiate în contabilitate de către inculpat”.
Citește și: Un fost comisar șef de poliție care a falsificat semnătura unui subaltern, condamnat definitiv la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei
Potrivit anchetei, „faptele inculpatului constând în aceea că în perioada 01.01.2016-14.02.2018, în calitate de administrator al S.C. Brimar Com Impex S.R.L., nu a înregistrat în contabilitatea societăţii veniturile realizate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total în valoare de 6.390 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală (3 acte materiale, corespunzătoare situaţiilor financiare şi declaraţiilor fiscale aferente anilor 2016, 2017 şi 2018).
Anchetatorii au susținut că, pentru fiecare din cei trei ani (2016, 2017, 2018), inculpatul (Pompeo B.), în calitate de administrator al societății, nu a evidenţiat veniturile obţinute în situaţiile financiare ale societăţii şi nici nu a depus declaraţiile fiscale aferente. „Infracţiunea de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale realizate sau a veniturilor realizate, se consumă la data efectuării operaţiunilor neevidențiate obţinerii veniturilor, pentru fiecare dintre cei 3 ani în parte, având un caracter continuu în fiecare exerciţiu financiar, şi se epuizează la data încetării activităţii infracţionale, omisiunea presupunând 3 etape după întocmirea documentului justificativ (factura): neînregistrarea documentului justificativ în evidenţa contabilă a societăţii, neîntocmirea situaţiei financiare anuale şi nedepunerea declaraţiei fiscale”, se precizează în încheierea Tribunalului Alba, prin care a fost admis rechizitoriul.
Potrivit Codului Penal, bărbatul riscă pentru fapta sa închisoarea între 2 și 8 ani. Firma acesatuia a fost radiată în 2023, după derularea unei proceduri de insolvență la cererea AJFP Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România
Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România Pe Cosmin Székely și oița de pluș Ziggy îi cunoaște toată lumea. Prea puține persoane sunt în județ care să nu fi văzut pozele în care mascota apare alături de personalități importante sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată