Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Facturi mai mari la GAZ din august 2024: Prețuri majorate, cu tarife de distribuție mai mari cu 24,1%

Ziarul Unirea

Publicat

în

Facturi mai mari la GAZ din august 2024: Prețuri majorate, cu tarife de distribuție mai mari cu 24,1%

August 2024 vine cu vești proaste pentru românii care sunt racordați la rețeaua de gaze. Începând din ultima lună de vară, facturile la gaze vor crește, potrivit președintelui Asociației Energie Inteligentă. Cu cât vor plăti mai mult consumatorii, începând cu lunile viitoare.

Citește și: INS raportează scumpiri mari în plin sezon estival: Inflația a ajuns la 5,42% în luna iulie 2024

Se măresc facturile la gaze

Președintele Asociației Energie Inteligentă, Dumitru Chisăliță, atrage atenția asupra faptului că românii vor plăti mai mult la gaze, începând de luna aceasta. Facturile pentru august vor veni cu prețuri majorate, cu tarife de distribuție mai mari cu 24,1%. Mărirea a fost aprobată de ANRE și vine după așa-zisele ”gratuități” introduse în anul 2020.

”Luna aceasta urmează să se achite de consumatorii de gaze noile prețuri la gaze care conțin tarifele de distribuție gaze majorate cu 24,1%, așa cum au fost aprobate de ANRE pentru cel mai mare operator de distribuție gaze naturale din România.

Această majorare vine după alte majorări stabilite de ANRE pentru aceste tarife de distribuție gaze: cu 11% în anul 2022 și cu 52,2% în anul 2023, respectiv în 3 ani am avut o dublare a tarifului de distribuție pentru acest operator. Această creștere a tarifelor se datorează în special ‘gratuităților’ introduse în anul 2020 prin Legea 155/2020, care modifică vechea lege a energiei electrice și a gazelor”, a explicat specialistul, la Antena 3 CNN.

Racordarea la gaze nu este gratuită

Președintele AEI a mai explicat că mulți români pică în capcana de a crede că racordarea la gaze este gratuită. Costurile pentru racordare vin disipate pe factură, sub forma majorării tarifului de distribuție.

”Există o premisă falsă că procesul de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale este gratuit deoarece costurile asociate cu acest proces vor fi disipate în factura tuturor clienților din rețeaua de distribuție respectivă, prin majorarea tarifului de distribuție al gazelor naturale. În plus, este posibil ca mulți clienți casnici, furați de ”mirajul” racordării gratuite să solicite acest lucru, însă racordarea cu titlu gratuit a clienților casnici nu este însoțită însă și de asumarea unei obligații din partea acestora și pentru a consuma gaze. Această situație va genera costuri adiționale pentru clientul final, întrucât rentabilitatea unei rețele de distribuție scade invers proporțional cu volumele care nu sunt vehiculate prin conductele sale”, mai spune Dumitru Chisăliță.

”Un alt efect negativ al racordării gratuite la rețeaua de gaze poate fi creșterea numărului consumatorilor vulnerabili. Calitatea de vulnerabil presupune, apriori, faptul că beneficiază deja de o formă de alimentare cu energie, dar nu poate, din considerente eminamente materiale, să suporte costurile cu factura energetică. Un proces intensiv de racordare cu titlu gratuit a clienților doritori nu vine în sprijinul clienților vulnerabili, ci dimpotrivă, creează premisele majorării acestei categorii de clienți la nivel național prin majorarea tarifului de distribuție al gazelor naturale, explicată mai sus”, a mai explicat el.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII ÎNGHEȚATE în 2025. Nicio indexare sau majorare nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț o să fie adoptată!

Cezar Lancrajan

Publicat

în

PENSII ÎNGHEȚATE în 2025. Nicio indexare sau majorare nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț o să fie adoptată! Veste tristă pentru toți pensionarii din România: Nici o indexare sau majorare a pensiilor în anul 2025 nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț are să fie adoptată de aleșii neamului. Citește și: Ordonanța […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea