Rămâi conectat

Curier Județean

Chipul de piatră al lui Decebal binecuvântează comunitatea din Craiva

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De Ziua Eroilor, la Craiva, în comuna Cricău, a avut loc o manifestare organizată de primărie şi dedicată eroilor care s-au jertfit pentru apărarea patriei. La eveniment au fost prezenţi numeroşi locuitori ai comunei, alături de primarul Emil Lupşan, de aleşi locali din zonă şi de membri ai PNL Alba, Gabriel Pleşa, Angelica Mocan şi Nicolae Iacşa. Un sobor de preoţi a sfinţit două monumente: Monumentul Eroilor ridicat de Primăria Cricău şi un altul simbolizându-l pe Decebal – construit cu sprijinul unui mare român plecat să muncească în Italia, Iulian Stremţan. Se spune că ultima cetate dacică înfrântă de romani a fost cea de la Craiva (Piatra Craivii, anticul Apoulon), acolo unde regele Decebal a încercat în zadar să se refugieze după ce a fost învins la Sarmizegetusa. Acum, chipul de piatră al regelui a binecuvântat mulţimea prezentă la acest eveniment de la Craiva. După slujba de sfinţire a celor două monumente, au omagiat eroii neamului prof. Marinela Tat şi prof. Ioana Vlad – care a prezentat mesajul lui Iulian Stremţan. „Acest monument şi cel din satul meu natal, Cricău, ridicat în memoria lui Avram Iancu, le-am construit în semn de aducere aminte a bravilor noştri conducători şi le-am donat comunităţii ca să slujească drept lecţie de istorie, din respect şi devotament pentru ţară şi pentru poporul român… Vă îndemn să fiţi oameni cinstiţi şi credincioşi lui Dumnezeu”, le-a transmis Iulian Stremţan localnicilor din Craiva. În cinstea eroilor au fost depuse coroane de flori, s-au recitat versuri, iar copiii gradiniţei din localitate au oferit un program artistic. La căminul cultural, ansamblul artistic al comunei a interpretat mai multe cântece patriotice. Primarul Emil Lupşan ne-a declarat că „în fiecare an, de Sfânta Sărbătoare a Înălţării Domnului, eroii comunei sunt omagiaţi de localnici, în semn de recunoştinţă pentru jertfa lor. Acum, eroii au la Craiva două monumente, ridicate de o parte şi de alta a troiţei, prin grija primăriei şi a unui om cu suflet mare, Iulian Stremţan. Ele stau mărturie că, pe aceste meleaguri, oamenii au dat dovadă de eroism în momentele de mare cumpănă ale istoriei noastre”.

Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU la un garaj din Ocna Mureș: Intervin pompierii cu trei autospeciale

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un garaj din Ocna Mureș: Intervin pompierii cu trei autospeciale Un incendiu a izbucnit sâmbătă noaptea, în jurul orei 22.00, la o anexă gospodărească din Ocna Mureș. Intervin pompierii cu trei autospeciale. Citește și: INCENDIU la o locuință din Stremț: Intervin pompierii cu trei autospeciale Detașamentul de pompieri Aiud intervine cu trei autospeciale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea