Creștere alarmantă a cazurilor noi de infectare cu Covid-19 în România: Cu 55,8% mai multe îmbolnăviri în ultima săptămână
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat, ieri, 6 august2024, că în perioada 29 iulie – 4 august, au fost înregistrate 5.370 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creştere cu 55,8% faţă de săptămâna precedentă.
Citește și: Creștere spectaculoasă a cazurilor de infecţie COVID-19, cu o tulpină nouă: „Protecţia pe care a oferit-o vaccinul nu mai este eficientă”
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, 1.716 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Conform INSP, în perioada 29 iulie – 4 august, au fost raportate 13 decese la persoane cu COVID-19, dintre care unul survenit în urmă cu mai mult de o săptămână, toate persoanele prezentând comorbidităţi.
Până în prezent, 68.995 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
În ţara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.545.145 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
În ultima săptămână au fost efectuate 1.232 de teste RT-PCR şi 16.989 de teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 29,5%, în creştere cu 2,5%.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.022.302 de teste RT-PCR şi 14.911.637 de teste rapide antigenice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Repartitoarele pentru căldură, obligatorii de la 1 ianuarie 2025 pentru toți românii: Cât costă instalarea
Repartitoarele pentru căldură, obligatorii de la 1 ianuarie 2025 pentru toți românii: Cât costă instalarea Repartitoarelor pentru căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025 pentru toți românii, conform legii. Instalarea unui dispozitiv costă aproximativ 200 de lei. Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Gabriel Andronache, arată faptul că liberalii vor depune un proiect […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată