Tânăr de 22 ani, din Bucium, suspectat că s-ar fi urcat drogat la volan: Este cercetat de polițiști
Tânăr de 22 ani, din Bucium, suspectat că s-ar fi urcat drogat la volan: Este cercetat de polițiști
Un tânăr de 22 ani, din Bucium, este suspectat că s-ar fi urcat drogat la volan. Este cercetat de către polițiști.
Citește și: Noi SANCȚIUNI pentru șoferii prinși băuți sau drogați la volan: Închisoare și 10 ani fără permis de conducere
Potrivit IPJ Alba, la data de 23 mai 2024, în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri din Abrud, în timp ce acționau pe strada Detunata din oraș, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Bucium, județul Alba.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie
DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Proba se […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Ştirea zileiacum 5 zile
LIVE VIDEO | La 200 de ani de la nașterea Craiului Munților, Avram Iancu, defilare militară, placă memorială și distincții la Muzeul Memorial ”Avram Iancu” din Incești