Tragedia de la Colegiul Militar din Alba Iulia: Colegii elevului de 15 ani care s-a sinucis primesc consiliere psihologică
Tragedia de la Colegiul Militar din Alba Iulia: Colegii elevului de 15 ani care s-a sinucis primesc consiliere psihologică
Elevii de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, colegi de clasă şi de cameră ai elevului de 15 ani care a murit joi după ce a căzut de la etajul patru, primesc consiliere psihologică.
Psihologul şcolar al unităţii de învăţământ a vorbit, după producerea tragediei, cu colegii de clasă ai elevului decedat, precum şi cu cei cu care acesta împărţea dormitorul. De asemenea, psihologul este la dispoziţia tuturor elevilor care simt nevoia de a primi consiliere.
Citește și: Robert Ghergu, jurnalist și fost cadru militar, despre tragedia de la Colegiul Militar din Alba Iulia: „Acești copii trebuie tratați ca militari în toată regula de la vârsta de 14-15 ani? Sistemul a rămas înțelenit în trecut”
Potrivit ghidului de consiliere şi orientare în cariera socio-profesională, publicat pe site-ul Colegiului, în unitatea de învăţământ militar se oferă consiliere suportivă/de criză.
Joi dimineaţa, un elev din clasa a IX-a a decedat în urma unei căderi de la etajul patru al clădirii instituţiei de învăţământ, în zona dormitoarelor. Circumstanţele producerii tragediei sunt cercetate de o comisie condusă de locţiitorul comandantului Colegiului.
„În dimineaţa zilei de 11 ianuarie, în jurul orei 8,00, un elev al Colegiului Naţional Militar ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia a fost găsit în stare de inconştienţă, în urma unei căderi de la etajul patru al clădirii, în zona dormitoarelor. A fost apelat serviciul de urgenţă 112, dar, cu toate eforturile echipei medicale ajunse la locul incidentului, care i-a acordat primul ajutor, elevul a decedat”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii Colegiului.
Elevul avea 15 ani, iar la admiterea în Colegiul Militar a susţinut evaluarea psihologică, fiind declarat apt, arată sursa citată. Cazul este cercetat de Poliţia municipiului Alba Iulia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Potrivit unor surse, elevul, originar din Baia Mare, ar fi lăsat în urma sa un bilet de adio.
De la începutul anului şcolar, 14 elevi, fete şi băieţi, majoritatea din clasa a IX-a, s-au transferat la unităţi de învăţământ liceal din reţeaua Ministerului Educaţiei Naţionale. La solicitarea reprezentanţilor legali ai copiilor, conducerea Colegiului acordă aviz privind transferul elevilor care doresc să plece la licee civile.
Anul trecut, au fost disponibile pentru admiterea la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia un număr de 168 de locuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO ACCIDENT rutier GRAV la intrare în Meteș, dinspre Alba Iulia: O persoană încarcerată și alte trei rănite, după coliziunea dintre două mașini
ACCIDENT rutier GRAV la intrare în Meteș, dinspre Alba Iulia: O persoană încarcerată și alte trei rănite, după coliziunea dintre două mașini Un accident rutier grav a avut loc joi după-masa, la intrarea în Meteș dinspre Alba Iulia. O persoană este încarcerată, după coliziunea dintre două mașini. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier la Crăciunelu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere?