VIDEO Consilierul Claudiu Nemeș le-a citit povești prichindeilor de la Grădinița nr. 9 din Alba Iulia: Micuții, fascinați de „Ciripel cel lacom”
Consilierul Claudiu Nemeș le-a citit povești prichindeilor de la Grădinița nr. 9 din Alba Iulia: Micuții, fascinați de „Ciripel cel lacom”
”CINE ARE CARTE, ARE PARTE!”, sub acest slogan s-a desfășurat activitatea de azi cu copilașii de la Grădinița cu program prelungit Nr. 9 din Alba Iulia, din cadrul proiectului educațional „Oameni de bine ai comunității le citesc copiilor”!
Azi, 12 ianuarie 2023, i-a revenit această sarcină lui Claudiu Nemeș, consilier în cabinetul primarului Gabriel Pleșa, care a citit copiilor povestea „Ciripel cel lacom” de Luiza Vladescu. Micuții au fost fascinați de povestea vrăbiuței și au răspuns corect la toate întrebările puse de reprezentantul administrației locale, dar și de educatoare.
Citește și: Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 în februarie: CALENDARUL COMPLET al probelor
”Inocența și bună dispoziție a celor mici au făcut ca timpul petrecut în mijlocul lor să „zboare”, amintindu-mi de perioada similară din viața mea, dar și că acasă, mă așteaptă fetița mea în vârstă de un an, dornică să-i citesc și ei.
Vă mulțumesc încă o dată pentru invitație! Bineînțeles, nu am rezistat să nu verific lucrările de renovare a bucătăriei, zonei de luat masa și a grupurilor sanitare, ce s-au realizat vara trecută”, a scris Claudiu Nemeș pe Facebook.
Scopul programului pe lângă stimularea cititului este și implicarea concretă a membrilor comunității în educația copiilor de vârstă preșcolară și conștientizarea importanței rolului pe care îl au în educarea viitorilor adulți ce vor activa pentru binele urbei.
Se știe că azi copiii își petrec prea mult timp în fața televizorului și a calculatorului, iar contactul cu cartea este minim. Sunt copii care din păcate nu au cărți acasă în familie. De aceea acest proiect își propune să apropie copiii de bibliotecă, de locul minunat în care ei pot veni în contact cu cartea. Aceasta este vârsta la care copilul este fascinat de cuvinte, de povestiri.
Nu există o lume mai frumoasă şi mai fascinantă ca lumea poveştilor. Vârsta preşcolară este cea mai propice pentru a obişnui copilul cu cărţile, pentru a-i stimula şi dezvolta imaginaţia, vocabularul, gândirea, spontaneitatea și creativitatea. Poveştile au fost dintotdeauna o modalitate utilă şi plăcută de a petrece timpul alături de copil şi de a-i transmite un mesaj, de a-l învăţa să descopere şi să se aventureze în minunata lume a fanteziei.
”Trebuie înțeles că membrii comunității au un rol deosebit în educarea generațiilor viitoare, iar efortul de moment se va vedea în formarea viitorilor adulți ai Cetății. De aceea, prezența acestora în grădiniță este benefică pentru copii, părinți și nu în ultimul rând pentru comunitatea în care aceștia se dezvoltă. De aceea ne-am propus ca în fiecare lună din semestrul II, să avem ca invitați membrii de seamă ai comunității care să citească copiilor din grădiniță”, au transmis reprezentanții grădiniței.
„Gustul” pentru citit se dezvoltă de la vârste fragede, când părinţii încep să le citească poveşti şi alte lucruri interesante din cărţi. De asemenea, exemplul personal contează foarte mult: dacă părinţii citesc, dacă au în casă cărţi interesante, dacă au un spaţiu rezervat bibliotecii. Copilul va urma exemplul părinţilor doar dacă aceştia au ştiut să-i dezvolte curiozitatea şi pasiunea pentru citit, argumentându-i, de asemenea, şi utilitatea şi importanţa de a citi cât mai mult.
Copiii din ziua de azi trebuie „ispitiţi’’ cu poveşti. ,,Educaţia este cel mai frumos dar pe care îl poate dobândi omul”, spunea Platon.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate!
Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate! Joi după-masa, începând cu ora 17.00, a avut loc lansarea volumului „Alba – «inima» din inima României” a jurnalistului rebusistului albaiulian Dumitru Henegar, la Muzeul „Principia” din Alba Iulia. Nu demult, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată