Pensii 2024: Care sunt situațiile în care plata pensiei se poate suspenda
Pensii 2024: Care sunt situațiile în care plata pensiei se poate suspenda
Casa Națională de Pensii Publice a adus lămuriri referitor la situațiile în care plata pensiei se suspendă.
Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:
· pensionarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă potrivit prevederilor acesteia pensia se plăteşte de către celălalt stat;
· pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale, realizeaza venituri pentru care asigurarea in sistemul public de pensii este obligatorie, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni;
· pensionarul de invaliditate sau copilul, beneficiar al pensiei de urmaş, incadrat in oricare grad de invaliditate, ori soţul supravieţuitor, beneficiar al pensiei de urmaş, incadrat in gradul I sau II de invaliditate, nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă;
· pensionarul de invaliditate nu mai urmează programele recuperatorii, întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale;
· pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, realizeaza venituri pentru care asigurarea in sistemul public de pensii este obligatorie, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni;
Citește și: PENSII 2024: Se reduce vârsta de pensionare pentru mame. Femeile care adoptă copii beneficiază și ele de această prevedere din noua lege
· pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, realizeaza venituri in baza unui contract de munca, raport de serviciu, contracte/conventii incheiate potrivit Codului civil sau desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv;
· copilul, beneficiar al pensiei de urmaş, care a împlinit vârsta de 16 ani şi nu face dovada continuării studiilor;
· soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câştigul salarial mediu brut;
· soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, s-a recăsătorit;
· soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din acelaşi sistem, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii;
· pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la cumulul pensiei cu salariul;
· in situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş, care îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, daca nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs;
· plata indemnizaţiei pentru însoţitorul pensionarului de invaliditate incadrat in gradul I de invaliditate, se suspendă pe perioada în care pensionarul este internat într-o instituţie de asistenţă socială sau într-o unitate medicală specializată, în care se asigură supraveghere şi îngrijire permanente, cu excepţia situaţiilor în care pensionarul este nevăzător;
· suspendarea plăţii pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut Direcția de Sănătate Publică Alba îndeamnă cetățenii să verifice întotdeauna sursa apei înainte de consum. Este important ca, în cazul izvoarelor neconforme, să se evite consumul direct și să se opteze pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari