Investițiile din Sebeș nu sunt afectate de planul de reducere a cheltuielilor bugetare. Dorin Nistor: „Suntem la zi cu plățile”
Investițiile din Sebeș nu sunt afectate de planul de reducere a cheltuielilor bugetare. Dorin Nistor: „Suntem la zi cu plățile”
Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș, a abordat, în cadrul unei emisiuni la Radio Unirea FM, problema investițiilor afectate de către planul de reducere a cheltuielilor bugetare.
„Am avut la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire, prin Asociația Municipiilor, cu primul-ministru, cu președintele Senatului, cu Ministrul de Finanțe și, bineînțeles, au fost multe discuții exact pe acest capitol, investițiile prin finanțări de la bugetele locale, fiindcă acestea sunt afectate.
Indiscutabil că sunt elemente care, cumva, și la noi ar încetini puțin ritmul, dar să știți că noi, până în acest moment nu am oprit absolut nicio lucrare, chiar dacă există un risc ca plățile să se facă la nivelul lunii ianuarie-februarie.
Suntem la zi cu plățile până la nivelul lunii septembrie, astfel încât o posibilă întârziere ar fi vorba doar de aproximativ 30 de zile. Asta este una din probleme.
Clar că resursele noastre există, noi am făcut un buget realist și ne-am prognozat anumite investiții să se deruleze într-un anumit ritm.
Citește și: Lucrările pentru reabilitarea Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș, finalizate. Cum arată sălile de curs
Există o problemă. Știți, după ce se votează bugetul, până se fac toate documentații, până ajungem la aplicarea efectivă a unei investiții și să ajungem la facturare, cumva ajungem în toamnă și atunci e clar că există o problemă aici.
Pe de altă parte, și din întâlnire, noi suntem conștienți că a existat și există o presiune foarte mare pe ceea ce înseamnă bugetul național, pentru că sunt foarte multe proiecte pe fonduri europene, valoarea proiectelor a crescut, creșterea de prețuri ne-a dus într-o altă zonă.
La Sebeș nu a fost cazul, dar probabil în multe alte localități Guvernul României a trebuit să acopere diferențele de cost sau să găsească o soluție financiară.
Cert este că, una peste alta, în acest moment aici ne aflăm. Cumva, ne încurcă și pe noi. Noi am cerut și am făcut și un memorandul în acest sens, am avut discuții cu Ministrul de Finanțe.
Am cerut prin memorandul să ne lase să ne ducem mai departe și să plătim. O să vedem ce răspuns primim.
Pe de altă parte apar elemente care, cumva, nu poți să le prevezi. De exemplu, avem la Răhău, la stația de epurare, o alunecare de teren. Suntem în investiții acolo, trebuie să facem o expertiză, probabil trebuie să investim în consolidarea solului, trebuie alocare, asta înseamnă angajament de plată în perioada imediat următoare”, a explicat primarul Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | OPERAȚIUNE de salvare a unei pisici căzute pe acoperișul unor magazine, în Alba Iulia
FOTO | Operațiune de salvare a unei pisici căzute pe acoperișul unor magazine, în Alba Iulia Pompierii miliari din Alba Iulia au fost angrenați, duminică, 11 mai 2025, în jurul orei 13.45, într-o operațiune inedită. Ei au intervenit pentru salvarea unei pisici care căzuse pe acoperișul unor magazine. Intervenția a avut pe Bulevardul Revoluției 1989, […]
Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025
Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025 Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de luni, 12 mai 2025 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea contribuției Municipiului Alba Iulia la Asociația Grupul de Acțiune Locală […]
9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute
9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea […]