Rămâi conectat

Actualitate

Revoluţionarul Danciu se demască

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    În articolul apărut în ziarul dumneavoastră sub denumirea “Revoluţionarul Danciu demască” (apărut în data de 30 aprilie, 2012), noi, membrii Asociaţiei crescătorilor de animale “Mureşul”, am crezut că domnia sa doreşte să dea o replică democratică şi constructivă în conflictul apărut între asociaţia noastră şi interesele proprii ale domniei sale şi ale viceprimarului.
Niciodată nu aţi avut un dialog constructiv cu cetăţenii comunei Vinţu de Jos, iar în privinţa păşunii (heliportul), v-aţi impus punctul de vedere, foarte interesant, la aceea dată, având în vedere relaţiile dumneavoastră cu patronul firmei Ulpia Traiana, care v-a cumpărat terenul atribuit ca “mare revoluţionar”, după cum apare din articolele publicate în ziarul Unirea, de către domnul Babiţchi. Încă de la începutul dreptului dumneavoastră la replică, publicat de cotidianul Unirea, şi prin poza pe care aţi ales-o pentru a însoţi textul, dovediţi două mari calităţi, cea de narcisist şi mare manipulator prin minciună. Dovedind aceste calităţi, v-aţi format propriul dumneavoastră sistem de aprecieri şi judecată, acuzându-mă pe mine, Vasile Victor Suciu, de fapte care nu mă caracterizează.
Noi avem o asociaţie legal constituită, care sub diferite forme a existat şi înainte, iar din informaţiile de care dispunem nicio o comună nu a fost deposedată de păşuni, ca şi la Vinţu de Jos. Noi, crescătorii de animale, nu avem nevoie de bunăvoinţa consiliului local şi de acordul lor de principiu să folosim păşunile care au aparţinut sub o formă sau alta strămoşilor noştri. Noi cerem, conform legii Zootehniei din anul 2000, completată cu legea 214/2011, dreptul de a ne păşuna animalele. De aceea am înfiinţat legal Asociaţia crescătorilor de animale „Mureşul”, pentru a putea fi supuşi controlului organelor statului. Vă demascaţi singur prin cele arătate în articolul publicat în ziarul Unirea, că nu cunoaşteţi legile de retrocedare a proprietăţii (legea 18), întrucât susţineţi, citez: “Întreg procesul de împroprietărire s-a făcut transparent şi public.” În realitate pământul trebuia retrocedat şi nu împroprietărit nimeni. Vă reamintim că însăşi constituirea comisiei comunale de fond funciar, pe parcursul mandatelor dumneavoastră, nu a fost făcută cu respectarea legii, în ea fiind cuprinşi oameni fără proprietăţi (se pot oferi multe exemple). Faptul că aţi făcut împroprietăriri ilegale reiese din faptul că din terenurile constituite pentru retrocedare la nivelul anului 1990 aţi luat păşunile aparţinând comunei Vinţu de Jos. Asociaţia crescătorilor de animale „Mureşul” cere anularea titlurilor de proprietate care s-au emis pentru păşuni şi care sunt evidenţiate separat, nefiind niciun pericol de a se crea haos (cum susţine domnul primar Danciu), fiindcă haosul a fost creat tocmai prin împroprietăririle ilegale făcute de primărie. Avem exemplul domnului Traian Pienar, care refuză retrocedarea în păşune. Referitor la împroprietărirea dumneavoastră, domnule Alexandru Danciu, nu ştim cât este de legală, dar vânzarea imediată a terenului, contrar clauzei de 10 ani, specificată clar în lege, este ilegală. În cazul viceprimarului, solicităm să fie verificate toate cererile pe baza cărora s-a împroprietărit, întrucât avem informaţii că suprafaţa este mult mai mare decât cea moştenită de la bunicii domniei sale. Regretăm că s-a ajuns la această polemică în presă, dar noi am încercat să stăm la masa dialogului, la primărie şi la prefectură, fiind însă ignoraţi total. Asociaţia crescătorilor de animale „Mureşul” cere încă o dată retrocedarea păşunilor conform legii şi anularea titlurilor emise ilegal pentru păşunile comunei Vinţu de Jos.

Vasile Victor SUCIU, preşedintele Asociaţiei „Mureşul”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

24 iulie 2024: Trafic restricționat pe DN 67C – Transalpina, pentru traversarea unor sectoare de către participanții la o competiție sportivă internațională

Ziarul Unirea

Publicat

în

24 iulie 2024: Trafic restricționat pe DN 67C – Transalpina, pentru traversarea unor sectoare de către participanții la o competiție sportivă internațională Traficul rutier este restricționat miercuri, 24 iulie 2024, pe DN 67C – Transalpina, pentru traversarea unor sectoare de către participanții la o competiție sportivă internațională. Citește și: 23-27 iulie 2024: Circulație restricționată pe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea