Programul de monitorizare electronică a infractorilor va fi extins în 37 de județe: Când vor ajunge, în Alba, brățările electronice
Programul de monitorizare electronică a infractorilor va fi extins în 37 de județe: Când vor ajunge, în Alba, brățările electronice
Programul de monitorizare electronică va fi extins în anul 2024 și 2025, în 37 de județe ale României, a decis Executivul de la București. Sindicaliștii pun însă sub semnul întrebării decizia din cauza lipsei infrastructurii și a pregătirii polițiștilor.
Potrivit Sindicatului EUROPOL, a fost modificată Hotărârea Guvernului nr. 1025/2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică – SIME.
Sindicaliștii pun sub semnul întrebării decizia din cauza lipsei infrastructurii și a pregătirii polițiștilor, dar și din alte motive.
De anul viitor, 2024, vor beneficia de acest sistem de monitorizare electronică 20 de județe din țară, respectiv : Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanța, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea.
Din 2025, alte 18 județe vor fi adăugate : Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea.
Deși decizia este importantă pentru aplicarea legii și protecția victimelor, sindicaliștii spun că vor exista „provocări semnificative pentru Poliția Română” în implementare.
„Una dintre cele mai mari dificultăți cu care se confruntă poliția este legată de tehnologia învechită și neadecvată, multe dispozitive și echipamente utilizate în prezent sunt de generație veche și, în cele mai multe cazuri, nefuncționale. Acest lucru afectează capacitatea polițiștilor de a utiliza eficient sistemul de monitorizare electronică și de a îndeplini atribuțiile și misiunile specifice în mod corespunzător.”, atrag atenția cei de la Europol.
De altfel, aceștia afirmă că dotarea „precară” a polițiștilor, mai ales a celor din mediul rural, ar putea fi o problemă pentru monitorizarea electronică.
„Accesul limitat la resursele tehnice necesare poate afecta capacitatea polițiștilor de a efectua monitorizarea corect, cu celeritate și în conformitate cu prevederile legale.”, menționează comunicatul Europol.
Alte aspecte evidențiate de sindicatul polițiștilor ca piedici în implementarea sistemului de monitorizare cu brățări electronice sunt starea tehnică a parcului auto al poliției, lipsa combustibilului, care limitează capacitatea de deplasare a agenților de poliție, dar și deficitul de personal din Poliția Română.
De asemenea, sindicatul Europol subliniază lipsa centrelor pentru agresori și a serviciilor de consiliere pentru victime.
Concluziile acestora sunt următoarele : „extinderea sistemului de monitorizare electronică în noi județe reprezintă un pas important în asigurarea siguranței publice, dar trebuie abordate cu seriozitate și determinare provocările legate de pregătirea polițiștilor, infrastructură dar și sprijinul oferit victimelor și persoanelor supravegheate electronic. Numai printr-o abordare cuprinzătoare, prin finanțarea corectă a sistemului polițienesc dar și prin salarizarea corespunzătoare a polițiștilor, se pot obține rezultatele dorite!”, conform sursei citate anterior.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Masca Barajului Oașa necesită lucrări de reparații: De ce se impune intervenția Hidroelectrica SA a lansat, marți, 10 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a proiectării și lucrărilor de reparații efective la masca Barajului Oașa. Valoarea contractului propus este de peste 8,3 milioane de lei. Termenul […]
20-22 iunie 2025 | 71 de cărți din cele mai diverse domenii și pentru toate vârstele se vor lansa la Alba Iulia, la Târgul de cArte Alba Transilvana, ediția a XVI-a
20-22 iunie 2025 | 71 de cărți din cele mai diverse domenii și pentru toate vârstele se vor lansa la Alba Iulia, la Târgul de cArte Alba Transilvana, ediția a XVI-a Timp de trei zile, în 20, 21 și 22 iunie 2025, cartea pentru toate vârstele, preferințele și preocupările va ocupa Esplanada Muzeului Național al […]
FOTO | Centru de colectare prin aport voluntar la Alba Iulia: Start al proiectului în valoare de peste 5,4 milioane de lei
Centru de colectare prin aport voluntar la Alba Iulia: Start al proiectului în valoare de peste 5,4 milioane de lei La Alba Iulia a început proiectul de înființare a unui centru de colectare prin aport voluntar, a anunțat, miercuri, 11 iunie 2025, primarul Gabriel Pleșa. „Acest centru este gândit pentru a veni în sprijinul fiecăruia […]