Trei bărbați au fost depistați de polițiști, conducând fără permis sau cu acesta suspendat: Unul dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore
Trei bărbați au fost depistați de polițiști, conducând fără permis sau cu acesta suspendat: Unul dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore
La data de 6 octombrie 2023, în jurul orei 23.50, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au depistat un bărbat de 34 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Vințu de Jos, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de bărbat a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis. Acesta mai este cercetat, în alte dosare penale, pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, iar polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
La data de 8 octombrie 2023, în jurul orei 05.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un bărbat de 48 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ștefan cel Mare din municipiu, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 8 octombrie 2023, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism care era condus, pe strada Doinei din municipiu, de un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule, pe drumurile publice, suspendat.
Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident MORTAL pe DN 15: Două persoane au DECEDAT după impactul dintre un autocamion și un autoturism, între localitățile Stânceni și Ciobotani
Accident MORTAL pe DN 15: Două persoane au DECEDAT după impactul dintre un autocamion și un autoturism, între localitățile Stânceni și Ciobotani Un accident rutier s-a produs marți după-masa între un autocamion și un autoturism pe DN 15, între localitățile Stânceni și Ciobotani. Două persoane au decedat după impactul dintre o mașină și un autocamion. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cine a fost Sfântul Ilie, cel care aduce ploaia și umblă pe cer într-un car de foc. Tradiții și obiceiuri de 20 iulie