O fetiță de doar 11 luni din Alba a MURIT după ce mama sa i-a dat un medicament prea puternic: Femeia nu știa să scrie și să citească
O fetiță de doar 11 luni din Alba a MURIT după ce mama sa i-a dat un medicament prea puternic: Femeia nu știa să scrie și să citească
O femeie din Alba a fost condamnată la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Sentința Judecătoriei Sebeș a fost pronunțată în data de 20 septembrie, iar motivarea a fost făcută publică pe portalul just.ro.
În actul de sesizare s-a reţinut că, din actele efectuate în cauză a rezultat că la în data de 22.01.2019, în jurul orelor 17:00, când s-a întors de la îngrijirea animalelor în locuință, inculpata a comunicat soțului său că fiica lor minoră, în vârstă de 11 luni, are febră, fără a indica o anumită cauză. La o oră neprecizată, inculpata a procedat la administrarea de NUROFEN sirop minorei, în cantitate aproximată de aceasta la „un sfert din siringă” – dispozitiv special asemănător unei siringi, fără ac, care însoțește flacoanele de NUROFEN sirop pentru copii – cu scopul de a îi scădea febra. În jurul orei 20:00 din aceeași zi, observând că nu a scăzut febra minorei, inculpata, fără a cere opinia unui medic sau a unui alt cadru medical, din proprie inițiativă, a procedat la administrarea unui supozitor intra-rectal cu TRAMADOL 100 mg victimei.
Despre proveniența acestui medicament, în calitate de suspectă, femeia a declarat că l-a primit de la o femeie, pe stradă, cu câteva zile înainte de a proceda la administrarea acestuia către victimă.
În dimineața zilei de 23.01.2019 inculpata și soțul ei au constatat fetița „nu se trezește”, era inconștientă, așa că au chemat salvarea prin serviciul 112. Echipajul de ambulanță s-a deplasat la fața locului și a încercat resuscitarea victimei începând cu ora 09.21 și până la ora 10:02, când s-a declarat decesul.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din partea Poliției, ocazie cu care a fost dispusă și s-a efectuat cercetarea locului faptei. Examinarea cadavrului victimei minore nu a decelat urme vizibile de violență, iar cu acea ocazie s-a procedat la ridicarea a 3 supozitoare de TRAMADOL în folie de aluminiu dintre care o poziție desigilată.
La dosar s-a dispus și efectuat o expertiză medico-legală de autopsiere a victimei minore, concluziile acesteia fiind fără echivoc – moartea victimei a fost violentă și s-a datorat intoxicației acute cu TRAMADOL.
S-a apreciat că este dincolo de orice îndoieli faptul că nu a fost niciun moment intenția inculpatei să producă prin fapta sa un rezultat tragic, cum ar fi moartea propriului copil. Potrivit propriilor declarații – necontestate – inculpata nu știe să scrie și să citească, așa încât și dacă ar fi avut la dispoziție prospectul medicamentului TRAMADOL 100 mg (supozitoare) nu ar fi putut să își dea seama de contraindicația expresă din cuprinsul acestuia de a nu fi administrat copiilor sub 14 ani.
Inculpata a reiterat faptul că recunoaște și regretă fapta comisă, că nu a mers la spital și nu a consultat un cadru medical cu ocazia administrării tramadolului victimei – fiica sa minoră.
Decizia poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România
Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România Pe Cosmin Székely și oița de pluș Ziggy îi cunoaște toată lumea. Prea puține persoane sunt în județ care să nu fi văzut pozele în care mascota apare alături de personalități importante sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată