Anul școlar 2023-2024: În ce condiții vor fi testați elevii pentru consumul de droguri
Anul școlar 2023-2024: În ce condiții vor fi testați elevii pentru consumul de droguri
Elevii nu vor fi testaţi în masă în şcoli pentru consumul de droguri, ci o comisie va fi cea care va decide dacă un elev va fi testat sau nu, însă cu acordul părinţilor acestuia sau cu acordul lui, dacă este major.
Un plan naţional de acţiune, în care sunt implicate mai multe ministere, va fi stabilit în privinţa testării şi monitărizării elevilor în ceea ce priveşte consumul de droguri, a anunțat secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Sorin Ion.
„Planul comun de acţiune se realizează la începutul fiecărui an şcolar, dar ceea ce este nou în acest an este că acest plan extinde partenerii care sunt implicaţi. Ceea ce vom face prin elaborarea acestui plan este să stabilim cadrul normativ şi procedural care este necesar pentru testarea antidrog, pentru că ştim cu toţii că aceasta este tema zilei, testarea antidrog în şcoli. Nu o să stabilim printr-un plan naţional care în cele din urmă este un acord de parteneriat între ministere, ci printr-un act normativ”, a declarat Sorin Ion, luni seară, la Medika TV.
Testarea se va face în confidențial
Sorin Ion a explicat că testarea se va face în condiţii de confidenţialitate.
CITEȘTE ȘI: Modele de SUBIECTE EVALUARE Națională 2023 la clasa a VI-a: Teste și subiecte din anii precedenți
„Vorbim despre o eventuală testare în condiţii de confidenţialitate, în condiţii de acord al părinţilor elevilor minori sau acordul elevului major pentru că la acest moment nu cred că se pune problema unei testări forţate. Asta este exclus. Suntem la început de drum cu discuţia despre testările în şcoli. Nu va fi reglementată prin Planul naţional comun de acţiune, ci prin acte normative cum ar fi ordin comun al ministerelor implicate”, a mai declarat Sorin Ion.
Potrivit acestuia, „este important este că suntem conştienţi de gravitatea lucrurilor, nu încercăm să ascundem o problemă evidentă şi suntem decişi, toate instituţiile implicate, să contribuim la ameliorarea problemei”.
„Eu nu ştiu, nu aş vrea să fiu fantezist şi să spun rezolvarea totală a acestei probleme, dar pentru diminuarea şi monitorizarea acestei probleme cu siguranţă că putem contribui cu toţii”, a mai precizat secretarul de stat.
Violență în școli
De asemenea, Sorin Ion a subliniat că a fost stabilită o procedură pentru cadrele didactice privind acţiunea lor în cazuri de violenţă în şcoli.
„Ar mai fi de spus că în aceste zile am aprobat la Ministerul Educaţiei o procedură de lucru a unităţilor de învăţământ în cazuri de violenţă şi când spun violenţă mă refer la toate tipurile de violenţă, că e violenţă cauzată de droguri, că este bullying, că e violenţă fizică sau psihică sau indiferent de tipul acesteia şi am stabilit proceduri clare, ce face profesorul diriginte, ce face directorul şcolii, ce fac partenerii în această situaţie”, a explicat Ion.
Cine stabilește cine va fi testat și cine nu
Întrebat dacă vor fi testaţi toţi copii, în şcoli, pentru consumul de droguri, secretarul de stat a explicat că nu se va face o testare în masă.
„Sunt idei diferite. Discutăm de o eventuală testare în cadrul unor manifestări vizibile a comportamentelor specifice consumului de droguri. Nu se pune problema unei testări în masă. Ştim cu toţii prin ce am trecut în perioada Covid cu testarea pentru copii, ştim şi rezistenţa din partea sistemului şi nu ne propunem să facem aşa ceva. La acest moment e o idee de lucru pe masa ministerelor implicate”, a mai afirma Sorin Ion.
Întrebat, de asemenea, cine va stabili ce elev va fi testat, Sorin Ion a răspuns că decizia va fi luată colectiv.
„La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ există o comisie pentru prevenirea violenţei. Această comisie va fi extinsă şi se vor constitui grupuri de lucru cu actori din toate zonele de interes astfel încât o astfel de decizie să o ia o persoană, să stabilească dirigintele sau profesorul că vrea să fie testat elevul X. Aceasta trebuie să fie o decizie colectivă”, a mai explicat Sorin Ion.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Investiție de peste jumătate de milion de euro din fonduri europene pentru modernizarea învățământului agricol din România
Investiție de peste jumătate de milion de euro din fonduri europene pentru modernizarea învățământului agricol din România Ligia Deca, ministrul Educației a anunțat faptul că, au fost semnate contractele de finanțare prin PNRR câștigate de universitățile care pot asigura formarea cadrelor didactice din liceele agricole. Citește și: FOTO | Învățământul profesional și dual, promovat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților
-
Sportacum 3 zile
ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) | Dublă Bura, „roș-albaștrii” au spart gheața în deplasare