29 august: COD GALBEN de FURTUNI în Alba și alte județe. Averse, descărcări electrice și grindină
29 august: COD GALBEN de FURTUNI în Alba și alte județe. Averse, descărcări electrice și grindină
ANM a emis marți, 29 august, o atentionare meteo cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în județul Alba și alte județe din țară, până miercuri, la ora 12.00.
În intervalul 29 august, ora 16 – 29 august, ora 21, în Crișana, estul Olteniei, vestul Maramureșului și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și Meridionali, vremea va deveni treptat instabilă. Vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat peste 35 l/mp.
În intervalul 29 august, ora 21 – 30 august, ora 12 în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Crișana, Muntenia și vestul Olteniei, vremea va fi instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cifrele unui deceniu cu Iohannis Președinte al României. Cristian Păun, profesor universitar originar din Alba: „După zece ani ne aflăm într-o mare fundătură”
Cifrele unui deceniu cu Iohannis Președinte al României. Cristian Păun, profesor universitar originar din Alba: „După zece ani ne aflăm într-o mare fundătură” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu o sinteză în cifre a unui deceniu în care Klaus Iohannis a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii