Trai nenică: Un viceprimar din Alba a încasat peste 100.000 de lei, în trei ani, ca „spor de dificultate”
Trai nenică: Un viceprimar din Alba a încasat peste 100.000 de lei, în trei ani, ca „spor de dificultate”
Fostul viceprimar din comuna Șibot, din județul Alba, care a îndeplinit în mandatul trecut pentru o perioadă și atribuțiile de primar, este nevoit să returneze bugetului local suma de peste 100.000 de lei primită cu titlu de spor de dificultate.
Tribunalul Alba a pronunțat în 6 iulie 2023 o hotărâre executorie. Primăria Șibot a cerut, în total, ca fostul viceprimar să plătească suma de 117.788 de lei şi dobânda aferentă, dar instanța a constat că o parte din sumele primite de acesta nu mai trebuie returnate pentru că a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
„Respinge cererea formulată de reclamanta UAT Comuna Șibot având ca obiect restituirea sumelor încasate cu titlul de spor pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene şi vouchere de vacanţă, ca fiind prescrisă. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la restituirea sumelor reprezentând norma de hrană încasată în perioada anterioară datei de 22.07.2019, ca fiind prescrisă.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UAT Comuna Şibot în contradictoriu cu pârâtul Filimon Vasile Marcel.
Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 109.401 lei, încasată în perioada ianuarie 2018 – octombrie 2020 cu titlu de spor de dificultate.
Obligă pârâtul să restituie reclamantei sumei încasate cu titlu de normă de hrană ulterior datei de 22 iulie 2019”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba.
Control de la Curtea de Conturi
Potrivit acțiunii primariei, instituția a fost obligată să recupereze aceste sume ca urmare a unui control al Curții de Conturi, în urma căreia s-a constatat că au fost plătite nelegal. Sporul de dificultate a fost acordat viceprimarului Vasile Marcel Filimon în baza unor dispoziții ale primarului comunei, care au fost însă anulate pe cale judecătorească.
„(…) Din moment ce sporul de dificultate s-a acordat în temeiul unor dispoziții ale primarului, care au avut la bază o hotărâre judecătorească și care ulterior au fost anulate pe motiv că hotărârea judecătorească pe care s-au întemeiat nu reprezintă un izvor de drept atât timp cât nu mai subzistă unei temei legal pentru acordarea acestuia, nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 76 alin. 1 -3 din legea nr. 227/2015 pentru a fi exonerat de la restituirea lor. De asemenea, raportat la modalitatea de acordare pârâtul nu a făcut dovada că sumele reprezentând sporul de dificultate pentru activitatea desfășurată în cadrul Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate privată ar face parte din componența salariului brut lunar sau ar proveni din drepturi de asistență socială”, a precizat magistratul de la tribunal.
Fostul viceprimar a contestat hotărârea la Curtea de Apel Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România
Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România Pe Cosmin Székely și oița de pluș Ziggy îi cunoaște toată lumea. Prea puține persoane sunt în județ care să nu fi văzut pozele în care mascota apare alături de personalități importante sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată