Eșec drastic pentru Gloria Geoagiu, antrenorul Gabriel Cotoară și legiunea din Alba în barajul cu CS Peciu Nou
Într-o altă partidă de baraj pentru Liga 3, Gloria Geoagiu – CS Peciu Nou (Timiș) 0-4 (0-2). Înfrângere drastică pentru campioana din Hunedoara, momentul cheie fiind în prelungirile primului act, când S. Fulea a fost eliminat iar vizitatorii au majorat avantajul din penalty.
Campioana din Timiș a repurtat cea mai clară victorie dintre cele 20 de partide tur ale barajelor de promovare, iar visul de a accede în eșalonul terț s-a sfârșit pentru antrenorul Gabriel Cotoară și legiunea fotbalistică din Alba care activează la Gloria Geoagiu, formație ce a realizat eventul în Hunedoara.
Gabriel Cotoară a mizat în formula de start pe Scrob, S. Fulea, Cl. Marcu și Ad. Hăprian, iar după pauză au mai intrat Al. Costea, D. Vlad (autogol la ultima reușită a adversarilor), Cl. Oara și Puțan (nu a jucat Joldeș).
„Am avut un adversar foarte bun, am primit primele două goluri pe greșeli personale, iar meciul s-a rupt în finalul primei reprize când am rămas în inferioritate, iar adversarul a înscris al doilea gol. Păcat că unii jucători au fost copleșiți de miză, și regretăm că nu am reușit să ne ridicăm la înălțimea momentului și am dezamăgit suporterii care s-au mobilizat exemplar”, a spus Gabriel Cotoară.
Foto: CS Peciu Nou (facebook)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918