Rămâi conectat

Actualitate

Salariu în plus, de cel puțin 2.000 de lei, indiferent de veniturile avute, pentru mii de familii din România: Condiții de acordare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Salariu în plus, de cel puțin 2.000 de lei, indiferent de veniturile avute, pentru mii de familii din România: Condiții de acordare

Mii de familii din România ar urma să primească un salariu minim pe economie, în plus, lunar, indiferent de cuantumul veniturilor pe care le au, potrivit unui proiect de lege înregistrat recent la Parlament care propune acordarea de indemnizații lunare, de cel puțin un salariu minim pe economie, familiilor cu 3 sau mai mulți copii.

Inițiativa legislativă își propune luarea unor măsuri de stimulare a natalității în România. Documentul, depus la începutul acestei săptămâni la Senat, conține 3 propuneri care au rolul de a stopa declinul demografic al populației țării.

Potrivit proiectului, prima dintre măsuri vizează persoanele care au în întreținere trei sau mai mulți copii în vârstă de până la 18 ani, acestora urmând să le fie acordată o indemnizație lunară neimpozabilă și nesupusă executării silite (cu excepția situației în care a fost acordată în mod necuvenit).

Ce sume vor primi părinții

Sumele propuse sunt:

-echivalentul unui salariu minim pe economie pentru trei copii;
-1,5 salarii minime nete pentru cei care au patru copii;
-două salarii minime nete pentru cinci copii;
-2,5 salarii minime nete pentru șase sau mai mulți copii.

Care sunt condițiile

Sumele ar urma să fie acordate tuturor celor care îndeplinesc criteriile legate de numărul de copii, o condiționare fiind ca beneficiarii să realizeze venituri impozabile, din salarii sau pensii, indiferent de cuantumul acestora.

Cu privire la mamele aflate în concediu de creștere copil, acestea trebuie să fi realizat venituri impozabile în 12 din ultimele 24 de luni de dinaintea nașterii sau adopției.

Mai mult decât atât, pentru a se califica, este necesar ca părinții sau întreținătorii trebuie să fie cetățeni români, cu domiciliul în România, iar copiii aflați în îngrijire să fie înscriși într-o unitate de învățământ după vârsta de trei ani, scrie avocatnet.ro.

În cazul în care există 2 întreținători, beneficiile propuse ar urma să fie acordate unei singure persoane și ar înceta în cazul în care custodia copilului ar fi pierdută.

Ce mai prevede proiectul

Construirea și modernizarea creșelor și grădinițelor în sistem public-privat reprezintă o altă măsură propusă în proiect. Aici este prevăzută posibilitatea concesionării terenurilor aferente pe o perioada de 49 de ani, scutirea de impozit pe o perioadă de cinci ani a firmelor implicate în aceste parteneriate și asigurarea utilităților de la bugetele locale.

Ultima prevedere din proiect se referă la extinderea programului ”o masă caldă la școală” care se află în derulare încă din anul 2020 și care cuprinde 450 de unități de învățământ. Potrivit proiectului, se are în vedere încadrarea în program a tuturor școlilor până la finalul anului 2036.

Este important de subliniat faptul că proiectul trebuie aprobat de Parlament și publicat în Monitorul Oficial înainte de a intra în vigoare.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alegeri prezidențiale 2025: Curtea Constituţională a validat rezultatele primului tur de scrutin

Lucian Daramus

Publicat

în

Alegeri prezidențiale 2025: Curtea Constituţională a validat rezultatele primului tur de scrutin Curtea Constituţională a validat, vineri, 9 mai 2025, cu unanimitate de voturi, rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale. Curtea Constituțională a României (CCR) a respins ca neîntemeiată a cererea de anulare a alegerilor formulată de Sebastian-Constantin Popescu, candidatul Partidului Noua Românie. Citește și: […]

Citește mai mult

Actualitate

Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025 ANM a emis vineri dimineața o informare meteo vreme deosebit de rece, brumă, precipitații mixte la munte, valabilă în intervalul 10-15 mai 2025. Citește și: Cum va fi VREMEA în România până la începutul […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate

Lucian Daramus

Publicat

în

A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate În noaptea de joi, 8 mai 2025 spre vineri, 9 mai 2025 a nins din nou pe Transfăgărășan. Citește și: VIDEO | Stânci periculoase îndepărtate de pe Transfăgărășan: Operațiune spectaculoasă. Pregătiri pentru redeschidere Un nou strat de zăpadă, de aproximativ 10 centimetri, s-a așternut […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea