Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Comunicat de presă| Mircea Hava: Fără valori creștine, unitatea statelor europene ar fi lipsită de trăinicie

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Comunicat de presă| Mircea Hava: Fără valori creștine, unitatea statelor europene ar fi lipsită de trăinicie

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Azi, s-a încheiat, la Roma, reuniunea grupului PPE, întâlnire care a avut ca temă viitorul Europei și rolul creștinismului. Cetatea Eternă pare să fie locul cel mai potrivit pentru ca reprezentanții unor țări democratice, pline de principii profund laice, să se aplece asupra valorilor creștine fără de care socot că unitatea statelor europene ar fi lipsită de fundament și trăinicie. O dezbatere asupra creștin-democrației, în vremuri în care modernitatea grandioasă nu poate da la o parte simplitatea tradițională, nu mă refer la dogmă și conduită, ci acele valori creștine care sunt, de altfel, universale în lumea democrată, rațională: toleranță, libertate, pace, egalitate în fața legii așa cum suntem egali în fața lui Dumnezeu.

Am luat parte, alături de colegii mei, la dezbateri deosebit de interesante. Am apreciat, în mod special, prezența cardinalulului Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale. În 2022, acesta a făcut o vizită pastorală la Blaj, Sighetu Marmației și Cluj-Napoca unde a primit și titlul de Doctor honoris causa în teologie, din partea Universității „Babeș-Bolyai”.

În cadrul reuniunii , Manfred Weber, președintele grupului PPE, a subliniat că „timpurile se schimbă și noi trebuie să ne schimbăm odată cu ele. Trebuie să ne modelăm stilul european de viață. Procedând în acest fel, trebuie să prețuim și să susținem valorile noastre. Fără aceste valori creștine, stilul nostru de viață european își va pierde sufletul, Europa își va pierde sufletul.”

De asemenea, am avut privilegiul de a-i avea printre noi și pe episcopul Mariano Crociata, președintele Comisiei Conferințelor Episcopale ale Uniunii Europene (COMECE), Riccardo Paterno’ Di Montecupo, marele cancelar al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta, precum și pe episcopul Mirosław Stanisław Wachowski, subsecretar pentru Relații cu Statele al Sfântului Scaun.

Într-o lume măcinată de războaie, probleme economice și sociale, îmi vin, mai mereu, în minte, cuvintele adresate, de Paște, de Papa Francis. Un îndemn la la solidaritate umană, la empatie și, de ce nu, speranță. Iată: „Să ne grăbim ca să depășim conflictele și dezbinările și să ne deschidem inimile în fața celui care este mai nevoiaș. Să ne grăbim să parcurgem cărările păcii și ale fraternității. Să ne bucurăm pentru semnele concrete de speranță care ajung la noi din atâtea țări, începând cu cele care oferă asistență și primire celor care fug din fața războiului și a sărăciei. De-a lungul drumului, mai sunt, însă, pietre de poticnire care fac ca graba noastră către Cel înviat să fie anevoioasă și grea. Către El ne îndreptăm rugămintea noastră: ajută-ne să alergăm în întâmpinarea Ta, ajută-ne să ne deschidem inima!”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală | Ioan Gruia Bumbu, candidat din partea Partidului S.O.S. România: „Trădarea din toate partidele a ieșit la iveală. România are nevoie de schimbare!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ioan Gruia Bumbu, candidat din partea Partidului S.O.S. România: „Trădarea din toate partidele a ieșit la iveală. România are nevoie de schimbare!” În urma rezultatelor din turul 1 al alegerilor prezidențiale, Ioan Gruia Bumbu, candidat al Partidului S.O.S. România pentru Camera Deputaților, poziția 10, afirmă că românii au văzut clar trădarea din toate partidele politice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea