Rămâi conectat

Actualitate

Plata salariilor în mână: Ce s-a decis în privința lefurilor în numerar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Plata salariilor în mână: Ce s-a decis în privința lefurilor în numerar

Plata salariilor în numerar nu va fi interzisă, din proiectul de lege inițiat în acest sens fiind eliminată interdicția acordării în numerar. Documentul se află, acum, la votul decisiv al Camerei Deputaților, For decizional în acest caz.

„Plata veniturilor de natură salarială, asimilate salariilor și a beneficiilor de asistență socială se efectuează prin mijloace de plată fără numerar”, prevedea textul inițial al proiectului de act normativ.

Parlamentarii au reformulat însă amendamentul, astfel încât acesta prevede acum doar un drept la plata salariului în contul bancar. „Beneficiarii de plăți de natură salarială plătite de angajator, pensii, indemnizații și alocații de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau de la bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București, au dreptul să primească sumele cuvenite în numerar sau prin mijloace de plată fără numerar.”

Practic, în urma reformulării, amendamentul devine aproape inutil, pentru că salariații deja pot primi salariul prin virament în contul bancar, dacă așa vor. Interdicția de a plăti salariile în numerar a fost scoasă în urma unei opoziții în spațiul public vizavi de efectele unei asemenea măsuri.

Prevedere importantă

Pe de altă parte, documentul mai prevede o altă măsură importantă ce ține de folosirea conturilor bancare – toți comercianții vor trebui să pună la dispoziția clienților cel puțin un instrument de plată fără numerar. Asta ar însemna, de exemplu, să se accepte plata cu cardul la POS sau plata cu cardul online.

„Persoanele fizice sau juridice, prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului au obligația de a asigura implementarea și de a accepta cel puțin un instrument de plată, fără numerar, așa cum este acesta definit de Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată și pentru modificarea unor acte normative, la art. 5 alin. (1) pct. 31”, scrie în proiect. Mai precis, este vorba atât de societăți, cât și de persoanele fizice autorizate sau de întreprinderile individuale ori familiale, precizează Avocatnet.

Deși prevederea propusă nu indică în mod expres comercianții, inițiatorii la asta se gândesc: „De asemenea, în scopul impulsionării utilizării mijloacelor moderne de plată, propunem ca pentru comercianții care operează pe teritoriul României să se instituie obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar”. În prezent, comercianții trebuie să accepte plățile cu cardul dacă au încasări în numerar, în cursul anului, de peste 50.000 de lei.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025 ANM a emis vineri dimineața o informare meteo vreme deosebit de rece, brumă, precipitații mixte la munte, valabilă în intervalul 10-15 mai 2025. Citește și: Cum va fi VREMEA în România până la începutul […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate

Lucian Daramus

Publicat

în

A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate În noaptea de joi, 8 mai 2025 spre vineri, 9 mai 2025 a nins din nou pe Transfăgărășan. Citește și: VIDEO | Stânci periculoase îndepărtate de pe Transfăgărășan: Operațiune spectaculoasă. Pregătiri pentru redeschidere Un nou strat de zăpadă, de aproximativ 10 centimetri, s-a așternut […]

Citește mai mult

Actualitate

De ce BNR vinde miliarde de euro pentru a ține cursul leului să nu se ducă la vale. Economist: Creșterea euro înseamnă inflație mare și presiune imensă pe datoria României

Ziarul Unirea

Publicat

în

De ce BNR vinde miliarde de euro pentru a ține cursul leului să nu se ducă la vale. Economist: Creșterea euro înseamnă inflație mare și presiune imensă pe datoria României De ce BNR vinde miliarde de euro pentru a ține cursul leului să nu se ducă la vale se întreabă multă lume în ultimele zile, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea