Comunicat de presă| Alin Ignat, deputat PNL de Alba: Salarizarea în educație să pornească de la salariul mediu pe economie
Comunicat de presă| Alin Ignat, deputat PNL de Alba: Salarizarea în educație să pornească de la salariul mediu pe economie
Chiar dacă am doar 36 de ani și sunt la primul mandat de deputat, chiar dacă nu fac politică la nivel național de 30 de ani, ca om politic, ca fiu de dascăl, le cer scuze tuturor oamenilor din sistemul de educație, de la dascăli la personalul auxiliar, pentru tot ce nu a făcut clasa politică pentru ei până azi.
Mă adresez în primul rând dascălilor mei buni și dedicați.
Toate solicitările acestor oameni sunt legitime. Cei care muncesc în educație au fost uitați, lăsați pe mai târziu, de fiecare dată când a fost vorba de salarizare decentă, de venituri raportate la importanța misiunii, la rezultatele pe care societatea le cere, le așteaptă de la ei.
Noua lege a salarizării trebuie să înceapă obligatoriu cu educația, iar salarizarea în educație trebuie să înceapă obligatoriu de la salariul mediu pe economie. Acest obiectiv al celor care protestează astăzi, devine angajament ferm pentru mine, ca deputat liberal de Alba, membru în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților. Da, asta presupune automat și o discuție despre performanță, dar e momentul să le abordăm deschis laolaltă pentru a da viitorului garanția unei societăți sănătoase, cu oameni profesioniști și mai ales cu oameni liberi.
Suntem datori, dragi colegi din politică. Față de oamenii care construiesc, cu suflet, pricepere și carte, viitorul copiilor noștri și România lor de mâine.
Avem treabă de făcut.
Alin Ignat, deputat liberal de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă |Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Acesta este PSD ACESTA ESTE PSD 1. Cele mai mari investiții publice din istorie: 54 de miliarde de euro, între noiembrie 2021 – mai 2025. 2. Cei mai mulți km de drumuri de mare viteză: 382 km dați în circulație. 3. Cele mai consistente programe de […]
Comunicat de presă – Corneliu Mureșan | Scurt bilanț al guvernării social-democrate: Măsuri concrete de sprijin pentru oameni și comunități locale
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Scurt bilanț al guvernării social-democrate. Măsuri concrete de sprijin pentru oameni și comunități locale Ce a însemnat guvernarea social-democrată pentru români și pentru România? E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem în această perioadă. Acesta este un articol mai lung, dar vă rog să vă rupeți câteva minute […]
Reorganizare la Primăria municipiului Aiud: Trei posturi au fost desființate. Ce se întâmplă cu angajații
Reorganizare la Primăria municipiului Aiud: Trei posturi au fost desființate. Ce se întâmplă cu angajații Trei posturi din Primăria municipiului Aiud au fost recent desființate, ca urmare a reorganizării aparatului de specialitate al Primarului. Este vorba despre unul de director executiv, altul de șef serviciu și încă unul de consilier. Persoanele care au ocupat aceste […]