Două unități de învățământ din Alba au obținut titlul „Școală Europeană”: Câte puncte au obținut
Două unități de învățământ din Alba au obținut titlul „Școală Europeană”: Câte puncte au obținut
În perioada 8-13 mai 2023, comisia națională de evaluare a candidaturilor pentru obținerea certificatului „Școală Europeană”, ediția 2023, s-a întrunit la Constanța pentru a evalua candidaturile celor 150 de unități de învățământ preuniversitar înscrise la ediția din acest an a competiției „Școală Europeană”.
Două unități de învățământ din județ au obţinut titlul „Şcoală Europeană” în cadrul competiţiei cu acelaşi nume, organizată de aproape 20 de ani de către Ministerul Educației prin Inspectoratele Școlare Județene, la care participă instituții care au fost şi sunt implicate în proiecte cu finanțare europeană din domeniul educației.
Este vorba despre Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș (157 puncte) și Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia (142 puncte).
Unitățile premiate vor primi certificatele „Școală Europeană” în cadrul unei festivități care va avea loc la București.
105 unităţi de învăţământ preuniversitar din toată țara, care au implementat proiecte finanțate cu fonduri europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale, au primit în acest an titlul „Şcoală Europeană“.
Odată obținut, certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Suport alimentar 2025 pentru elevii Liceului Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia: Contract semnat pentru implementarea programului
Suport alimentar 2025 pentru elevii Liceului Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia: Contract semnat pentru implementarea programului Vineri, 9 mai 2025 a fost semnat contractul de implementare a Programului Național „Masă Sănătoasă”, o inițiativă care vine în sprijinul elevilor din învățământul obligatoriu, oferindu-le zilnic o masă caldă, pe întreaga durată a cursurilor din anul 2025. Din […]
FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: O camionetă și un autoturism s-au tamponat în sensul giratoriu de la Ambient
Accident rutier în Alba Iulia: O camionetă și un autoturism s-au tamponat în sensul giratoriu de la Ambient Un accident rutier a avut loc vineri, în jurul orei 11.00, la ieșire din Alba Iulia spre Teiuș, în zona magazinului Ambient. Citește și: ACCIDENT rutier în Zlatna: Un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. […]
8 mai 2025 | Amenzi de peste 17.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba: Sute de persoane și mașini verificate și 2 permise reținute
8 mai 2025 | Amenzi de peste 17.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba: Sute de persoane și mașini verificate și 2 permise reținute În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor […]