Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Alte 8 BĂNCI sanționate de ANPC: Printre ele și cele două bănci ale Statului, Eximbank și CEC Bank. Ce amenzi au fost aplicate

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Alte 8 BĂNCI sanționate de ANPC: Printre ele și cele două bănci ale Statului, Eximbank și CEC Bank. Ce amenzi au fost aplicate

USR - Alegeri Parlamentare 2024

ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) a verificat alţi opt operatori economici financiari bancari din România și a aplicat amenzi în valoare de 400.000 lei, a informat, joi 25 mai, instituția.

„În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, ANPC a continuat seria de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.

S-au încheiat verificările la alți 8 operatorii economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, la care ANPC a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat și 75% dobândă.”, explică specialiștii ANPC.

Conform sursei citate, prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobândă.

„Așa cum am mai spus, acțiunea va continua. Încă opt bănci au fost sancționate pentru ceea ce Autoritatea noastră consideră un raport nedrept între acestea și consumatori. Așa cum am mai arătat, astăzi sunt situații dramatice în viața celor care la un moment dat și-au luat un credit.

Indiferent dacă pentru unii acestea sunt doar cifre statistice, pentru Autoritatea noastră aceștia sunt oameni. Povara financiară nu se poate ascunde după aparente justificări matematice. Dacă 1 + 1 este o operațiune foarte corectă, aceeași adunare poate să reprezinte un minus enorm în viața unor familii. Procentele aparent infime au în spate inclusiv vânzări ale creditelor neperformante către recuperatorii de creanțe. Dar și așa, cei „doar” 2 % reprezintă un număr însemnat de consumatori aflați în imposibilitatea de a-si plăti ratele și de a duce un trai decent.

Dacă pentru unii s-a calculat un grad de suportabilitate, fără a fi măcar chemați la un dialog, cred că este momentul ca întreaga situație să fie reevaluată. Mă cutremură să văd insensibilitatea celor care neagă astăzi realitatea”, a transmis Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Cele opt bănci sancționate de ANPC sunt:

– EXIM Bank

– Procredit Bank

– Intesa Sanpaolo

– Techventures Bank ( fosta Banca Comercială Feroviară)

– Libra Bank

– CEC Bank

– Garanti Bank

– Vista Bank

Astfel, pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv 8 amenzi în valoare de 400.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

„Aplicând această măsură, consumatatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părțile contractului, dar se și asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înșelător.”, pprecizează ANPC.

Alte 11 bănci au fost sancționate

Recent, 11 bănci au fost amendate de ANPC pentru că „își trag” mai întâi dobânzile și abia apoi banii împrumutați, fiind obligate și să întocmească noi grafice de rambursare către clienți.

Cei 11 operatori economici sunt:

– ING Bank

– First Bank

– Credite Europe Bank

– OTP Bank

– Alpha Bank

– BancaTransilvania

– Raiffeisen Bank

– BCR

– Patria Bank

– Unicredit Bank

– BRD Groupe Societe Generale.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea