Bani pentru modernizarea drumurilor de legătură la Transalpina de Apuseni: Peste 9 milioane de lei prin programul „Anghel Saligny”
Bani pentru modernizarea drumurilor de legătură la Transalpina de Apuseni: Peste 9 milioane de lei prin programul „Anghel Saligny”
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 37 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 574.139.125,70 de lei.
Contractele semnate vizează reabilitarea şi modernizarea străzilor și drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, reabilitarea unor parcări, trotuare și alei pietonale, precum și refacerea unor podețe de acces.
Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 1.153, în valoare totală de 12.792.591.494 de lei.
Printre acestea se numără și modernizarea drumurilor de legătură la DJ 107I – Transalpina de Apuseni-Municipiul Aiud – Partea de Sud, judeţul Alba, investiție în valoare de 9.002.711.54 lei.
Proiectul cuprinde modernizarea străzilor din municipiul Aiud care asigură accesul la DJ 107I și care cuprinde străzile str.Țiglăriei, str.N Bălcescu, str.Viilor (cu componenta str. Zorilor), str. Plugarilor, str. Livezii, str. Fântânele și str. Păltiniș din Municipiul Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Expoziția „Alba Iulia – piatră cu piatră, calea spre prezent”, la Colegiul Militar „Mihai Viteazul”: Imaginile ilustrează etape importante ale transformării orașului
FOTO | Expoziția „Alba Iulia – piatră cu piatră, calea spre prezent”, la Colegiul Militar „Mihai Viteazul”: Imaginile ilustrează etape importante ale transformării orașului Cu ocazia Zilei Naționale a României, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a fost vernisată expoziția de fotografii intitulată „Alba Iulia – piatră cu piatră, calea spre prezent”. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților
-
Sportacum 4 zile
ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) | Dublă Bura, „roș-albaștrii” au spart gheața în deplasare