Preşcolarii duc mai departe tradiţiile şi obiceiurile româneşti
Astăzi, 3 martie, la ora 15.00, în sala festivă a Grădiniţei nr. 12 din Alba Iulia va avea loc lansarea proiectului „Tradiţii şi obiceiuri româneşti”. Iniţiatorii săi sunt Centrul de cultură „Augustin Bena” Alba şi Grădiniţa nr. 12 din Alba Iulia, proiectul având ca scop familiarizarea preşcolarilor cu zestrea folclorică şi etnografică a judeţului Alba. Proiectul cuprinde patru etape şi se va finaliza cu un spectacol al artiştilor de la centrul de cultură, care vor evolua pe scenă alături de preşcolari. Potrivit informaţiilor primite din partea prof. Daniela Floroian, directorul adjunct al Centrului de Cultură „Augustin Bena”, prima etapă se va desfăşura joi, 3 martie, după următorul program: lansarea proiectului, în prezenţa invitaţilor din instituţiile partenere şi a părinţilor copiilor implicaţi; vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă a clasei de pictură şi design ambiental – prof. Ioana Raica; prezentarea expoziţiei meşterilor populari din cadrul Centrului de cultură „Augustin Bena”; concurs pe tema tradiţiilor şi meşteşugurilor populare şi decernarea de diplome şi premii învingătorilor; dans popular prezentat de preşcolari; moment artistic susţinut de „Muguri de tezaur” şi prof. Leontina Fărcaş, de la Centrul de Cultură „Augustin Bena”; moment artistic susţinut de grupul „Primavera” şi prof. Marinela Popa, de la Centrul de Cultură „Augustin Bena”. Vineri, 4 martie, la ora 21.00, TVR1 va transmite emisiunea „Cu drag de mărţişor”, ocazie cu care iubitorii de folclor autentic pot să îi revadă pe doi dintre interpreţii de marca din cadrul Ansamblului Folcloric al judeţului Alba, este vorba de solista vocala Roxana Reche şi de naistul Alexandru Pal, ambii remarcându-se de-a lungul anilor prin obţinerea unor premii importante la festivaluri şi concursuri de renume. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]