Rămâi conectat

Ştirea zilei

Noi reguli și obligații pentru intermediarii imobiliari: Ce reguli vor fi nevoiți să urmeze angajații

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Noi reguli și obligații pentru intermediarii imobiliari: Ce reguli vor fi nevoiți să urmeze angajații

Proiectul de lege, care a trecut de Senat și acum se află pe masa de lucru a Camerei Deputaților, vizează organizarea și reglementarea activităţii de intermediere imobiliară.

Noua lege definește o serie de termeni. Astfel, intermediar imobiliar înseamnă, potrivit proiectului, persoana fizică sau juridică care, în beneficiul alteia și în considerarea unei remunerații plătite sau promise, direct sau indirect, ori cu intenția de a primi sau de a încasa o astfel de remunerație se prezintă în mod public ca profesionist în intermediere imobiliară sau participă în orice mod la punerea în legătură a părților unui tranzacții imobiliare sau coordonează ori asistă la procesul de procurare a unor terți și de punere a acestora în legătură cu clienții și/sau la procesul de negociere în vederea încheierii tranzacției imobiliare intermediate.

De fapt, intermediar imobiliar este termenul generic pentru profesia care de acum va fi reglementată, este persoana fizică care desfășoară această activitate fiind denumită agent imobiliar, în timp ce persoana juridică – agenție imobiliară.

O viitoare regulă importantă prevăzută de noul proiect de lege este introducerea obligației de încheiere a unui contract scris între intermediarul imobiliar și client.

O altă noutate este că va apărea Registrul Electronic Național al Intermediarilor Imobiliari (RENII). În acest registru vor trebui să se înscrie toți intermediarii imobiliari pentru a-și putea desfășura activitatea.

Totodată, se stabilesc drepturile și obligațiile intermediarilor imobiliari față de client sau terți și invers (inclusiv sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor), dar și condițiile și procedura de autorizare a intermediarilor.

Condiții pentru agenții imobiliari

Cei ce vor dori să devină agenți imobiliari vor trebui să îndeplinească următoarele condiții:

  • să aibă capacitate deplină de exercițiu;
  • să aibă diplomă de bacalaureat;
  • să nu aibă condamnări pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție;
  • să treacă examenul de finalizare a cursului de formare profesională inițială, organizată de școlile acreditate;
  • să fie înscriși în RENII;
  • să dețină o poliță de asigurare de răspundere profesională.

Pentru ca o persoană să poate exercita profesia de agent imobiliar va trebui să treacă prin mai multe etape:

  • să urmeze un curs de inițiere în vederea dobândirii calității de agent imobiliar;
  • să susțină și să promoveze examenul de absolvire a cursului de inițiere în vederea dobândirii calității de agent imobiliar;
  • emiterea autorizației și înscrierea în RENII.

Formarea profesională inițială va consta într-un curs cu durata de cel puțin 180 de ore, din care cel puțin 60 vor fi ore de pregătire teoretică, iar 120 – de pregătire practică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ALERTĂ ALIMENTARĂ în magazinele LIDL: Produs din ciocolată, pentru copii, retras de la vânzare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | ALERTĂ ALIMENTARĂ în magazinele LIDL: Produs din ciocolată, pentru copii, retras de la vânzare Toate loturile de calendare de Crăciun din ciocolată livrate în magazinele Lidl din România de un producător au fost retrase de la vânzare din cauza gustului ”nespecific”. Clienţii pot returna produsul, urmând a primi contravaloarea acestuia. Citește și: Politician […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea