Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

Comuna Șugag găzduiește, luni, 17 aprilie 2023, „Statu’ la vase în Lunea Paştelui”, obicei străvechi unic în România

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Comuna Șugag găzduiește, luni, 17 aprilie 2023, „Statu’ la vase în Lunea Paştelui”, obicei străvechi unic în România

Comuna Șugag găzduiește, luni, 17 aprilie 2023, „Statu’ la vase în Lunea Paștelui”, un obicei străvechi, unic în România. Acesta reunește atât sărbătoarea întemeierii unei noi familii, cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului.

Sărbătoarea începe, în jurul orei 11:30, în curtea bisericii din Șugag și continuă apoi cu un spectacol folcloric, la care participă întreaga comunitate.

Și la ediția din acest an, părintele spiritual al obiceiului tradițional și nașul simbolic al tinerelor familii va fi Marius Moga Senior, originar din Șugag, cel care s-a implicat activ în reînvierea și păstrarea acestei tradiții. Pe parcursul „Statului la vase”, Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, va susține un program artistic de sărbătoarea, alături de îndrăgiții artiști vocali Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița, Nicolae Plută, Leontina Fărcaș și tinerii interpreți Alina Cucui, Daria Costea și Alexandra Băcilă. Grupul instrumental tradițional „Fluierașii din Șugag” va încheia spectacolul artistic, care va fi prezentat de jurnalista Andreea Bogdan.

Proiectul cultural este organizat de Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură ,,Augustin Bena”, în parteneriat cu Primăria Comunei Șugag și Biserica Ortodoxă Șugag.

„Statu’ la vase în Lunea Paștelui” de la Șugag este un străvechi obicei tradițional, unic în țară, ce reunește atât sărbătoarea întemeierii unei familii, cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului, obiceiul ale cărui origini se pierd în timp și în istoria acestor locuri. Tradiția spune că, în a doua zi de Paști, sătenii trebuie să se adune în curtea bisericii și să ia parte la un mare ospăț închinat vieții de familie. Este un moment cu totul special, celebrându-se însăși starea de bine, de mulțumire, din sânul familiei. Pregătirile pentru ieșirea la „Statu’ la vase în Lunea Paștelui” încep odată cu intrarea în Săptămâna Mare. În această perioadă, întreaga comunitate intră în săptămâna curățeniei caselor, gospodăriilor, trec la purificarea veșmintelor, dar și la purificarea sufletească.

Lunea Paștelui are la Șugag o însemnătate deosebită pentru tinerii căsătoriți în anul ce s-a scurs de la Paștele trecut și până la prinderea Postului Paștelui prezent. Fiecare dintre aceste tinere cupluri vin la biserică în Lunea Paștelui îmbrăcați în portul tradițional șugăjan. În timp ce în biserică are loc slujba religioasă din Lunea Paștelui, tradiția cere ca tinerii căsătoriți în anul pascal ce tocmai s-a încheiat să se adune în curtea bisericii unde, la finalul slujbei din biserică, preotul le va da binecuvântarea pentru viața de familie în care tocmai au intrat. Este un moment cu totul deosebit, celebrându-se însăși starea de bine și de mulțumire din sânul familiei. Pentru „Statu la vase în Lunea Paștelui” fiecare tânără familie are rezervată în curtea bisericii o masă pe care o împodobește cât mai frumos cu putință, respectând cu sfințenie ritualul sărbătorii.

La sfârșitul slujbei religioase din biserică, întreaga comunitate prezentă la slujbă se deplasează în curtea bisericii, acolo unde tinerii vor primi binecuvântarea preoților pentru un trai îndelungat, îmbelșugat și fericit. Cu acest prilej sunt sfințite mesele îmbelșugate, iar slujba se încheie cu îndemnul făcut de preoți pentru nași de a le fi sprijin tinerilor căsătoriți, de a-i îndruma și sfătui la fiecare impas din viața lor, iar tinerelor familii le sunt adresate urări de bunăstare, viață lungă, fericită și prosperă.

După slujba de binecuvântare, rudele și prietenii sosiți în curtea bisericii pentru a participa la acest obicei trec pe rând pe la mesele tuturor familiilor noi și închină câte un pahar în cinstea tinerelor familii. De asemenea, cei sosiți fac daruri tinerilor, în special vase necesare în gospodărie sau la strunga de oi.

Obiceiul tradițional „Statu’ la vase în Lunea Paștelui” a fost întrerupt în anul 1990 din motive necunoscute, dar în urma culegerilor din teren și a informatorilor din zonă, un grup de specialiști de la Centrul de Cultură „Augustin Bena” l-au valorificat și l-au readus în actualitatea satului în anul 2008, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe și a Primăriei din Șugag. De atunci, obiceiul a fost practicat din nou fără întrerupere, cu excepția perioadei de pandemie când nu s-a organizat din cauza măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Tenorul Ştefan von Korch în premieră la Palatul Cultural din Blaj pe 26 decembrie în Concertul extraordinar de Crăciun

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Tenorul Ştefan von Korch în premieră la Palatul Cultural din Blaj pe 26 decembrie în Concertul extraordinar de Crăciun După o serie amplă de concerte ce a inclus apariţii în Bucureşti, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi Sala Palatului, dar şi la Filarmonicile din Târgu Mureş şi Timişoara, îndrăgitul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea