Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Euro continuă să crească: A atins cel mai mare nivel din ultimele luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Euro continuă să crească: A atins cel mai mare nivel din ultimele luni

În cursul zilei de joi, euro a atins cel mai ridicat nivel dintr-un an, la 1.1068 de dolari și ar putea continua să crească spre 1.1250 de dolari, după ce pragul de rezistență de 1.1000 de dolari va fi trecut.

Înainte ca situația să devină cu adevărat clară, înainte ca tendința să devină relevantă, moneda unică ar trebui să evoluția ei ascendentă, cu 1,1250 de dolari ca obiectiv pe termen scurt, a precizat specialistul. Zvonul potrivit căruia Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea majora rata dobânzilor cu doar 25 de puncte de bază în luna mai a avut un impact asupra monedei euro, „dar nu este sigur că această presupunere este justificată, având în vedere modul contradictoriu în care majoritatea oficialilor BCE s-au exprimat în ultima vreme”.

Pe de altă parte, dolarul a scăzut joi la cel mai scăzut nivel față de euro de la începutul lunii aprilie 2022, după ce indicele prețurilor de producător PPI din Statele Unite s-a contractat.

Ideea că încetinirea inflației va permite Rezervei Federale SUA (Fed) să-și revizuiască deciziile privind rata dobânzii de referință a făcut ca dolarul să piardă 0,63%, coborând, pe parcursul zile, până la 1,1060 de dolari pentru un euro.

Lira sterlină a crescut cu 0,29%, până la 1,2521 dolari, un maxim al ultimelor zece luni.

Prețul aurului a câștigat 1,43%, urcând la 2.043,61 dolari/uncie, apropiindu-se, din nou, de maximul istoric atins în august 2020, când a atins 2.075,47 dolari/uncie.

Prețurile de producție au scăzut cu 0,5% în decurs de o lună, după ce au pierdut 0,1% în februarie, potrivit indicelui publicat de Departamentul Muncii al SUA.

Datoria publică este mai mare şi creşte mai rapid decât se preconiza înainte de pandemie, impulsionată în principal de SUA şi China, primele două economii ale lumii, a declarat miercuri principalul expert fiscal de la Fondul Monetar Internaţional, Vitor Gaspar, transmite Reuters.

Piața forței de muncă, sectorul industrial, evoluția prețurilor la petrol, convulsii sociale, criza bancară, iar lista poate continua. Iar concluzia este una singura: economia lumii continuă să îngrijoreze. Iar scenariul unei recesiuni a pentru marile puteri nu dispare din previziunile analiștilor.

Într-un studiu publicat zilele trecute, Fondul Mondial Internațional trăgea un nou semnal de alarmă, avertizând că, după criza bancară, ale cărei efecte nu s-au atenuat suficient pentru a răsufla ușurați, un nou pericol se prefigurează la adresa stabilității financiare mondiale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea