Rămâi conectat

Actualitate

La Universitatea „1 Decembrie 1918”, Facultatea de Ştiinţe şi SC Jidvei au premiat studenţii economişti olimpici

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER) şi Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Facultatea de Ştiinţe, au organizat Olimpiada Naţională a Studenţilor Economişti, secţiunea „Administraţie publică şi dezvoltare regională” – ediţia a VII-a. Din prezidiu au făcut parte rectorul Daniel Breaz, preşedintele Senatului, Nicolae Todea, decanul Facultăţii de Ştiinţe, Mariana Popa, prodecanul Iuliana Cenar, Claudia Moisă – vicepreşedinte al comitetului de organizare, Magdalena Iordache Platiş (Universitatea Bucureşti), Mirela Sîrbu (FEAA Craiova), Marilena Moga (CJ Alba) şi Emil Comşa (preşedinte ANTREC).
Au fost prezentate 31 de lucrări ştiinţifice din domeniile economie instituţională şi administraţie publică, dezvoltare regională, economie agroalimentară şi a mediului, pentru cele două nivele de studii universitare: licenţă – 24 de lucrări, master – 7 lucrări. Studenţii şi masteranzii au provenit de la facultăţi cu profil economic şi administraţie publică din 14 centre universitare ale ţării: Iaşi, Reşiţa, Târgu Jiu, Timişoara, Petroşani, Arad, Oradea, Galaţi, Bucureşti, Constanţa, Suceava şi Alba Iulia.
În urma evaluării lucrărilor de către o comisie de specialitate au fost acordate următoarele premii: Marele Premiu „Mihail Manoilescu”: studentul Alexandru Pădurariu (Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi), pentru lucrarea „Analiza datoriei publice şi implicaţii ale acesteia în contextul actual” şi masterandul Mihai Stan (Universitatea Bucureşti), pentru lucrarea „Leadership-ul – instrument de meritocratizare al administraţiei publice româneşti”; premii speciale oferite studenţilor de SC Jidvei: Raluca Iencuţ (Universitatea Oradea), pentru lucrarea „Avantajele bio-socio-economice ale utilizării resurselor regenerabile pentru producerea de energie electrică şi termică”, Bogdan Manea şi Adrian Laurian Crecană (Universitatea de Vest Timişoara), pentru lucrarea „Libertatea ca instituţie fundamentală a economiei”; premii speciale oferite de Facultatea de Ştiinţe din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia: Marcian Costin Rusu şi Diana Cucu (Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa), pentru lucrarea „Intervenţia statului în economie”, Alexandra Huţu şi Mihnea Cornel Ateşoae (Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi), pentru lucrarea „Analiza stadiului implementării e-guvernării în primăriile de comună din România”; premiul pentru implicare activă: Andra Violeta Bălan şi Felicia Elisabeta Rugea (Universitatea de Vest Timişoara), pentru lucrarea „Analiza capacităţii de absorbţie a fondurilor structurale în România”, premiul pentru abilitate în comunicare: Marianina Trandafir şi Cristian Mărtişcă (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi), pentru lucrarea „Autonomia financiară locală în România – o abordare proactivă”; premiul pentru cercetare aplicativă: masteranzii Silvia Ghican şi Augustin Jorz (Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa), pentru lucrarea „Parteneriatul public-privat, motor al dezvoltării regionale”, menţiuni: studentul Ionel Florin Avram (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad), pentru lucrarea „Judeţul Arad – important pol de dezvoltare în regiunea de vest” şi masteranda Raluca Bogdana Dumitraşcu (Universitatea Bucureşti), pentru lucrarea „Cauze care determină inegalitatea de venituri”.
„Acest eveniment nu s-ar fi putut desfăşura fără sprijinul real al partenerilor şi sponsorilor noştri: Primăria Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, ANTREC România, SC Jidvei SRL, SC MART SRL, cărora le mulţumim şi pe această cale”, a declarat lect. univ. dr. Claudia Moisă, vicepreşedinte al Comitetului de organizare a olimpiadei.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

23 iulie 2024 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba, până la ora 24.00: Râurile vizate

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 iulie 2024 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba, până la ora 24.00: Râurile vizate Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis marți după-masa o atenționare hidrologică cod galben de inundații în Alba, valabilă în intervalul orar 16.55-24.00. Citește și: 23 iulie | COD GALBEN de furtună în județul Alba: Vijelii, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea