Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Firma care a construit autostrada Sebeș- Turda, care acum se surpă, se ocupă și de A7 Ploiești-Buzău

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Firma care a construit autostrada Sebeș- Turda, care acum se surpă, se ocupă și de A7 Ploiești-Buzău

Purtătorul de cuvânt al CNAIR afirmă, referindu-se la compania italiană Pizzarotti, care a realizat primul lot din autostrada Sebeş-Turda, din care o bucată s-a rupt în perioada de garanţie, că aceasta lucrează în prezent şi la autostrada Ploieşti-Buzău.

Citește și: VIDEO| Abia inaugurată, autostrada A10 Sebeș-Turda o ia la vale: alunecare de teren în rambleu și crăpturi în asfalt, la Alba Iulia Nord

„E adevărat că Pizzarotti are câştigat un contract pe A 7, pe Ploieşti – Buzău. Tocmai că ştim care sunt performanţele lor, suntem atenţi permanent şi îi monitorizăm mai mult decât pe alţi constructori”, a afirmat Alin Şerbănescu sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, potrivit News.ro.

Lucrările la tronsonul Ploieşti – Buzău din A 7 au început la sfârşitul verii trecute şi sunt realizate, pe lotul unu care va avea 21 de kilometri, de o asociere între compania italiană Pizzarotti şi firma românească Retter, compania străină fiind lider de asociere.

YouTube video

Compania italiană Pizzarotti este cea care a realizat primul lot din autostrada A 10 Sebeş-Turda, care în prezent este închisă pe un sens de mers după ce o bucată din drum s-a desprins din cauza unei alunecări de teren.

Citește și: VIDEO| Pe autostrada A10 Sebeș-Turda au început lucrările la alunecarea de teren pentru care s-a închis traficul pe un sens de mers la Alba Iulia Nord

„La Sebeş-Turda A 10, acolo să vedem ce problemă, sau unde a greşit constructorul, a greşit în faza de proiectare, a greşit în faza de execuţie? (…) Au mai fost situaţii în care s-au sărit etape, constructorul, practic, pedeapsa lui cea mai mare este că repară drumul”, a mai declarat Şerbănescu.

Conform acestuia, italienii de la Pizzarotti „pe banii lor, trebuie în 30 de zile să finalizeze lucrările şi să redea circulaţiei autostrada” dintre Sebeş şi Turda.

Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Constructii SRL a început lucrările la tronsonul Sebeş – Alba Iulia Nord din autostrada A 10, cu o lungime de 17 kilometri, în anul 2014. Acest tronson, care a fost avariat în perioada garanţiei, a fost finalizat cu patru ani întârziere.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Momentul IMPACTULUI dintre cele două mașini din accidentul de la Alba Iulia, surpins de o cameră de bord

Ziarul Unirea

Publicat

în

Momentul IMPACTULUI dintre cele două mașini din accidentul de la Alba Iulia, surpins de o cameră de bord Accidentul de miercuri seara, petrecut în Alba Iulia, a fost filmat cu o cameră de bord de un alt participant la trafic. Impactul dintre cele două mașini a dus la rănirea a trei persoane, 2 adulți și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea